Politistii suceveni promoveaza educatia printre romii de pe Mirauti


Intră acum și în grupul de

În contextul existenței unui conflict interfamilial în zona străzii Mirăuţi din municipiul Suceava, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu reprezentantul RCHF Romania – dl. Brian Douglas, consilierul pe probleme de romi din cadrul Primăriei Suceava, dar şi reprezentanţi ai Partidei Romilor s-au deplasat miercuri pe Mirăuți pentru a promova educaţia ca alternativă viabilă pentru tineri şi soluţie la problemele sociale şi comportamentale.

politisti actiune mirauti (4)

Astfel, peste 30 de copii de etnie romă au primit seturi de cărţi şi manuale de pregătire juridică şi antivictimală, iar părinților li s-a explicat responsabilitatea de a-şi trimite copiii la şcoală.

Potrivit IPJ Suceava, în cursul săptămânii trecute, la sediul Primăriei Suceava a fost organizat un grup de lucru şi o activitate de mediere a unui conflict interfamilial existent în zona străzii Mirăuţi din municipiul Suceava, la care au participat viceprimarul municipiului Suceava, reprezentanţi ai poliţiei, consilieri locali, lideri ai romilor, dar şi reprezentanţii familiilor aflate în conflict.

„Din discuţiile puratate s-a evidenţiat clar că situaţia conflictuală are la bază diferenţe de percepţie şi opinie cu privire la viziunea supra unor realităţi sociale şi în teren. Deşi conflictul între familiile care locuiesc pe această stradă nu a avut o latură violentă, anumite discrepanţe educaţionale au generat o stare de tensiune cu risc de perpetuare”, a arătat sursa citată.

 


Intră acum și în grupul de