Concursul de matematică „Isteții de la Arbore” a renunit 160 de elevi din patru județe ale țării


Intră acum și în grupul de

concurs elevi matematica (1)

Școala Gimnazială „Luca Arbore” din Comuna Arbore, județul  Suceava, a fost gazda concursului interjudețean de matematică „Isteții de la Arbore” aflat la ediția a șaptea.

Competiția a avut loc sâmbătă, 25 aprilie, și a reunit 160 de tineri matematicieni din clasele  IV-VIII și peste 40 cadre didactice din județele Suceava, Botoșani, Iași și Vaslui.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Suceava, elevii suceveni au câștigat 4 premii I, două premii II, cinci premii III si 56 mențiuni.

De asemenea, elevii vasluieni au plecat cu două premii II și o mențiune, ieșenii au luat un premiu I, un premiu II și o mențiune, iar la Botoșani au plecat două mențiuni.

concurs elevi matematica (3)

La clasa a IV-a, premiul I a fost cucerit de  Ivanovici Iarina Emma de la Școala Gimnazială ,,Ștefan Bârsănescu” din Iași, premiul II de Bosovici Andreea de la Școala Gimnazială ,,Regina Elisabeta” din Rădăuți, iar premiul al III-lea de Șutu Fabian de la Liceul Tehnologic ,,Nicanor Moroșan” din Pârteștii de Jos.

La clasa a V-a, Nuțu Ana Maria de la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” din Rădăuți a fost distinsă cu premiul I, Ciubotaru Sabina  de la Școala ,,Bogdan Vodă” Rădăuți a obținut premiul al II-lea, iar Beșa Raraș Andrei de la Liceul Tehnologic Cajvana, premiul al III-lea.

concurs elevi matematica (2)

Premiul întâi la clasa a VI-a a fost câștigat de Airinei Andrei Cristian de la Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești, premiul II de Maxim Matei de la Liceul Tehnologic ,,Mihai Busuioc“ din Pașcani, iar premiul III de  Semeniuc Călin de la Școala Gimnazială Milișăuți.

La clasa a VII-a, primul loc a fost ocupat de Parascan Călin de la Școala Gimnazială      ,,Luca Arbure” din Arbore, locul II –  Ifrosa Diana de la Școala Gimnazială Nr. 6 Vaslui, iar locul III – Cusiac Andrei de la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Rădăuți.

La clasa a VIII-a, locul I a fost câștigat de Horodincă Mihai de la Școala Gimnazială ,,Bogdan Vodă” Rădăuți, locul II – Radu Mălina, Școala Gimnazială NR.6 Vaslui și locul III –  Donisan Maria de la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Rădăuți.

concurs elevi matematica (6)

„Premiile au fost asigurate prin sponsorizarea oferită de familia Buliga Fănel și Maria din Arbore care și în acest an au pus la dispoziție suma necesară premierii celor mai merituoși elevi, iar familia Horodincă Bogdan si Mihaela au oferit diplome și medalii”, a declarat inspector școlar general, prof. Gheorghe Lazăr.

Totodată, șeful IȘJ Suceava a menționat faptul că acest concurs a fost inițiat și este organizat anual de profesorul de matematică Gheorghe Leonte, sprijinit de Inspectoratul Școlar Județean Suceava prin inspectorul pentru matematică, Marinela Cristina Cimpoeșu, inspectorul pentru învățământ primar, Dumitru Ioan Puiu, dar și de profesorul Petru Nicuță, directorul Școlii Gimnaziale ,,Bogdan Vodă” Rădăuți.

 


Intră acum și în grupul de