Sute de arbori dintr-o pădure tăiaţi ilegal pentru că pădurarul era mai mult beat decât treaz. Acum pădurarul a fost trimis în judecată

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au dispus trimiterea în judecată a lui Ovidiu Popescu din satul Botoş din comuna Ciocăneşti pentru săvârşirea infracţiunii de „neglijenţă de serviciu”.

Procurorii au constatat că în calitate de pădurar la Ocolul Silvic Cârlibaba, acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului fapt ce a dus, în perioada iunie-august.2012  la tăierea fără drept, de pe picior şi sustragerea din Cantonul Silvic nr. 10 „Măgura Mare”, al Ocolului Silvic Cîrlibaba, jud. Suceava, gestionat de către el, a unui număr total de 593 arbori, cu un volum de 905,85 m.c. în valoare de 127.707,77 lei.

padure brazi copaci munte

Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, pădurarul titular de canton, Ovidiu Popescu, de aproximativ un an de zile consuma zilnic băuturi alcoolice, nu se mai deplasa în cantonul pe care-l gestiona şi nu se ocupa de prevenirea tăierilor ilegale de arbori, aspecte devenite de notorietate în rândul colegilor de serviciu.

Cu toate acestea Popescu a întocmit rapoarte de activitate lunare pentru perioada ianuarie – iulie 2012 în care a menţionat că nu sunt probleme deosebite.

Pădurarul  a recunoscut faptul că nu a executat serviciul de patrulare şi pază în Cantonul Silvic nr. 10 „Măgura Mare”, conform fişei postului, a întocmit rapoartele de activitate lunare superficial, întrucât nu se deplasa fizic în pădure, nu a solicitat să participe la activităţi de prevenirea tăierilor ilegale de arbori din canton, deoarece nici şeful de district C. I. D. şi responsabilul de pază, M. N., nu i-au solicitat acest lucru.

 

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vatra Dornei.