Preluarea steagului Festivalului de film UNICA din Sankt Petersburg costă municipalitatea suceveană aproximativ 71.000 lei

În perioada 19-26 august 2016, la Suceava, va avea loc cea de-a 78-a ediție a Festival Mondial de Film UNICA, evenimentul fiind destinat cineaștilor amatori, independenți, școlilor de film și tinerilor regizori profesioniști.

consiliul local suceava

Ediția din acest an a Festivalului de film UNICA va avea loc în perioada 4 – 13 septembrie, la Sankt Petersburg, în Rusia, iar municipalitatea suceveană va trebui să fie reprezentată de o delegație care să preia steagul competiției.

În acest sens, în ședința de Consiliu Local de joi, 18 iunie, deliberativul local sucevean a aprobat un proiect de hotărâre privind asocierea între municipiul Suceava, Asociația Cultural Educativă „Clubul Video Art” și Casa de Cultură a Studenților, aflată sub coordonarea USV, pentru deplasarea unei delegații la Sankt Petersburg.

Astfel, patru oficiali din partea Primăriei Suceava, dar și șase reprezentanți ai Clubului Video Art și doi ai Casei de Cultură a Studenților se vor deplasa în luna septembrie, în Rusia, pentru a observa formatul de organizare a festivalului în Rusia, dar și pentru a promova Bucovina.

Vor merge în Rusia, din partea Primăriei Suceava, primarul Ion Lungu, care a fost desemnat președintele de onoare al festivalului de la Suceava și care va prelua steagul UNICA, viceprimarul Lucian Harșovschi, consilierul local Daniel Prorociuc și Cezar Olaru, de la Compartimentul de turism.

Costurile privind deplasarea delegației sucevene în Rusia se ridică la 70.893 lei, în această sumă fiind prinsă și editarea unor materiale promoționale cu obiectivele turistice, unitățile de cazare din municipiul Suceava și afișul oficial al Festivalului UNICA 2016.