Vasile Râmbu la Zilele Spitalului Județean Suceava: Procesul de modernizare a fost constant în ultimii ani

Reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai instituţiilor din domeniul sănătăţii, foşti şi actuali medici, asistenţi medicali, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa” Iaşi, prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, precum şi managerul Spitalului Clinic Judeţean Oradea, dr. Gheorghe Carp, au participat, vineri, la manifestarea dedicată Zilei Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dar şi împlinirii a 50 de ani de existenţă a unităţii în actuala locaţie.

spital flutur rambu ietcu ardeleanu balan scripcaru alice niculica crap (5)

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, economist Vasile Râmbu, a declarat că pentru marcarea acestei zile, dar şi a împlinirii, în acest an, a jumătate de veac de existenţă a unităţii spitaliceşti în actuala locaţie, a fost tipărită o ediţie revăzută şi adăugită a volumului “File din Istoria Spitalulului “Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, care se doreşte a fi un omagiu adus celor care „au slujit şi slujesc medicina”, şi al treilea număr al revistei “Bucovina medicală”.

Râmbu a trecut în revistă cele mai importante etape ale asistenţei medicale din această zonă arătând că SJU Suceava face parte din primele 25 de unităţi din ţară acreditate, având nivelul de competenţă 2A şi are o capacitate de 1200 de paturi,  iar procesul de modernizare a fost constant în ultimii ani.

Managerul SJU Suceava a spus că pentru a putea fi asigurate condiţii optime acest efort de modernizare trebuie să fie permanent şi a muţumit întregului corp medical al spitalului arătând că toate investiţiile ar fi “fără noimă” dacă nu ar exista „pasiunea pentru profesie a celor care au depus Jurământul lui Hipocrate”.

El a mai spus că strategia de dezvoltare a SJU Suceava s-a axat pe infrastructură, reabilitarea celor 23 de secţii ale unităţii, dotarea cu aparatură medicală performantă şi atragerea de personal medical.

 

Dr. Mihai Ardeleanu: În 2019 se împlinesc 400 de ani de asistență medicală la Suceava

 

Unul dintre autorii volumului “File din Istoria Spitalului “Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, doctorul Mihai Ardeleanu, a declarat că în anul 2019 se împlinesc 400 de ani de asistenţă medicală la Suceava arătând că primul aşezământ medical a fost înfiinţat la Suceava în anul 1619, prin osârdia mitropolitului Moldovei, Anastasie Crimca, în zona unde este amplasat în prezent Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”Suceava.

El a subliniat că, în urmă cu un an, când s-a finalizat prima ediţie a acestui volum, autorii au constatat că demersul lor este perfectibil şi că informaţiile pot fi îmbogăţite cu noi documente.spital flutur rambu ietcu ardeleanu balan scripcaru alice niculica crap (20)

Ardeleanu a spus că în noua ediţie s-a realizat o periodizare a istoriei Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava şi a asistenţei medicale, care este foarte veche în această zonă a ţării.

Medicul sucevean a explicat că perioada asistenţei medicale a fost delimitată în epoca medievală, urmată de perioada habsburgică, de cea a funcţionării în Spitalului vechi, apoi perioada de după anul 1966, an de referinţă, când a fost dată în folosinţă clădirea Spitalului nou şi perioada contemporană, de după anul 1990, reuşindu-se sistematizarea acestor cinci perioade.

La rândul său, medicul sucevean Ioan Ieţcu a vorbit despre noul număr al revistei Bucovina medicală mulţumind tuturor colegilor care au colaborat şi au contribuit la apariţia acestuia.

Ieţcu a spus audienţei că “trebuie să învăţăm să ne apărăm prin cultură” în aceste vremuri în care “domnesc mediocritatea şi această suveranitate a cantităţii” precizând că întreg colectivul redacţional şi colegii medici vor persevera “în condiţii de optimism şi cooperare desăvârşită” pentru continuarea apariţiei acestei reviste.

 

Flutur: Spitalul Judeţean Suceava a devenit şi un izvor de candidaţi, un tip de tribună pentru lansări

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că SJU Suceava este o instituţie “etalon” pentru judeţul Suceava şi o “carte de vizită” Sucevei arătând că ar trebui ca acesta să joace un “rol regional” mai puternic în contextul actual.

Flutur a subliniat că doreşte să continue procesul de modernizare început în timpul primului mandat de preşedinte al CJ Suceava arătând că vor fi căutate soluţii pentru ca acest spital, dotat la nivel european, să poată deveni spital clinic judeţean de urgenţă prin dezvoltarea parteneriatului cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi.spital flutur rambu ietcu ardeleanu balan scripcaru alice niculica crap (18)

„Mă bucur că am început împreună să lucrăm în anul 2010 şi aţi văzut că m-am forţat un pic să revin să mai lucrăm. Mă gândeam cât de delicat era pentru domnul Râmbu când eram aici şi eu şi domnul Nechifor. Trebuia să nu ne laude pe nici unul, ca să nu ne supărăm. De data asta a fost mai curajos şi a spus câte ceva. Sigur că asta este viaţa, nu despre asta e vorba, o spun ca un spirit de glumă şi colegial, pentru că până la urmă Spitalul Judeţean Suceava, pentru că s-au făcut foarte  multe lucruri, a devenit şi un izvor de candidaţi aici, până la urmă a fost aşa, un tip de tribună pentru lansări. Nici asta nu e rău, însă el are rolul lui. Aici vii să te faci bine, nu că n-aş fi bine, dar am venit să mă fac şi mai bine şi eu vreau să vă mulţumesc că sunteţi o instituţie etalon a Sucevei, cu care ne mândrim”, a spus Flutur.

 

Viorel Scripcaru, rectorul UMF Iași: Îmi doresc o colaborare cu SJU Suceava, pe care noi o vom creiona în perioada următoare

 

 

Rectorul UMF Iaşi, prof.univ.dr. Viorel Scripcariu a declarat că instituţia academică pe care o conduce va fi întotdeauna aproape de un spital de renume, cum este spitalul din Suceava şi îl va sprijini cu toate posibilităţile.

El a spus că UMF Iaşi este într-o continuă schimbare, actuala conducere a instituţiei poate să se mândrească, în prezent, cu cifra de şcolarizare care însumează peste 12 000 de studenţi, masteranzi, doctoranzi şi rezidenţi în cele patru facultăţi arătând că UMF Iaşi  are nişte”proiecte îndrăzneţe” în domeniul cercetării ştiinţifice avansate, iar în data de 30 iunie urmează să fie inaugurat cel mai modern centru de cercetare avansată în medicina experimentală din ţară, care va permite dezvoltarea unor planuri ştiinţifice şi proiecte de cercetare în toate domeniile medicale, inclusiv oncologie.spital flutur rambu ietcu ardeleanu balan scripcaru alice niculica crap (30)

“Îmi doresc o colaborare cu SJU Suceava, pe care noi o vom creiona în perioada următoare în ceea ce priveşte posibilităţile noastre de susţinere şi ceea ce dumneavoastră vă doriţi”, a conchis rectorul UMF Iaşi, prof.univ.dr. Viorel Scripcariu.

(Liliana Bujdei)