Alexandru Paziuc: “România beneficiază de legislație în domeniul sănătății mintale, dar aceasta nu este pusă în practică în totalitate de institutiile abilitate”

Profesionişti în domeniul sănătăţii mintale din ţară şi străinătate au participat la Câmpulung Moldovenesc la cea de a VI-a ediţie a conferinţei organizate de Asociaţia de Psihiatrie Socială din România, în perioada 7-10 iulie 2016.

Paziuc Alexandru

Preşedintele Asociaţiei de Psihiatrie Socială din România, medicul primar psihiatru Alexandru Paziuc, a declarat că la manifestarea ştiinţifică, desfăşurată parcursul a trei zile, ce a avut ca temă “Psihiatrie, Legislaţie şi Reabilitare Psihosocială”, au participar profesionişti în domeniul sănătăţii mintale din Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Alba, Cluj, Bistriţa, Argeş, Tulcea, Vâlcea, Bihor şi Buzău, dar şi din Germania, Republica Moldova şi SUA.

El a spus că pe lângă psihiatri, psihologi, asistenți sociali, medici legiști, la conferinţă au participat  și medici de familie,  medici de alte specialități, reprezentanți ai societății civile, beneficiari ai serviciilor de sănătate mintală, reprezentanți ai domeniului juridic, fiind susținute lucrări cu teme specifice conferinței.

“În acest fel, Asociaţia de Psihiatrie Socială din România continuă să promoveze susţinerea asistenţei psihiatrice comunitare a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, sprijininind și încurajând incluziunea socială a acestora. De aproximativ 10 ani în România a început reforma în domeniul sănătății mintale, dar din păcate, conform unui raport al prestigioasei publicații The Economist, România se situează, în prezent, pe locul 29 din 30 de țări intervievate, în ceea ce privește dezvoltarea psihiatriei comunitare”, a subliniat Paziuc.

Medicul psihiatru sucevean a precizat că în privinţa legislației din domeniul sănătății mintale, România se situează pe locul 16 din 30, ceea ce înseamnă că “România beneficiază de legislație în domeniul sănătății mintale, dar aceasta nu este pusă în practică în totalitate de institutiile abilitate”.

Paziuc a arătat că participanții la conferință au dovedit “interes și devotament” pentru problemele psihiatriei comunitare, argumentând științific necesitatea “implicării directe în cunoașterea, respectarea și îmbunătățirea legislației în domeniul sănătății mintale, precum și continuarea procesului de armonizare cu legislația europeană”.

“De asemenea s-a subliniat că în ultima perioadă, presa generalizează cazuri izolate de malpraxis medical, din păcate existente încă pretudindeni în lume, îngreunând pentru profesioniștii și persoanele cu probleme de sănătate mintală, eforturile depuse pentru realizarea reabilitării psihosociale (incluziune socială, familială, profesională) și nu în ultimul rând pentru combaterea stigmei”, a spus Paziuc.

El a explicat că această situație impune “o mai bună transparență a activității asociațiilor profesionale, o mai bună comunicare cu mass- media”, astfel încât deficiențele unui sistem să nu fie considerate ca “aparținând exclusiv profesionistului în domeniul sănătății mintale”.

Medicul psihiatru sucevean a arătat că participanţii la conferinţă au propus ca pe viitor să se pună accentul pe “colaborarea inter și transdisciplinare” în rezolvarea problemelor complexe legate de o reală reabilitarea psihosocială.

“Pe această cale dorim să mulțumim tuturor participanților la eveniment, precum și celor care ne-au încurajat și susținut, contribuind astfel la reușita acestei manifestări științifice”, a mai spus preşedintele Asociaţiei de Psihiatrie Socială din România.

(Liliana Bujdei)