Circa 70 la sută din manualele comandate de ISJ Suceava pentru noul an școlar au fost deja livrate, susține șeful ISJ Suceava, Gheorghe Lazăr.
El a spus în cadrul Colegiului Prefectural Suceava că pentru manualele şcolare necesare în anul şcolar 2016-2017, MENCŞ a alocat IŞJ Suceava suma de 438.000 lei, aceasta fiind folosită pentru achiziţionarea manualelor la clasele I-X.
Astfel, s-au încheiat contracte cu edituri pentru un număr de peste 230.000 de manuale, la momentul raportării fiind livrate aproximativ 70% dintre titlurile comandate.
Pentru clasa a IV-a au fost comandate doar unele titluri (Muzică şi mişcare – 4916 manuale, Educaţie civică – 6187 manuale, Religie – 4500 manuale, Arte vizuale şi abilităţi practice – 6130 de manuale). Restul manualelor de clasa a IV-a urmează a fi comandate după ce MENCŞ va finaliza procedurile specifice de aprobare şi editare.
Începând cu anul şcolar 2016-2017, elevii din ciclul superior al liceului – clasele a XI-a şi a XII-a – vor avea asigurate manuale şcolare gratuite, MENCŞ alocând fondurile necesare. IŞJ Suceava a încheiat în luna august 2016 contracte cu mai multe edituri pentru un număr de 161.584 de manuale pentru clasele XI-XII, în valoare de 1.431.866 lei, a mai anunțat Lazăr. (N.B.)