18 unități școlare din județ au fost autorizate sanitar de la începutul anului, iar alte 20 au primit asistență pentru lucrări de modernizare urmând să fie autorizate sanitar

Un număr de 18 unităţi de învăţământ din judeţul Suceava fost autorizate sanitar  de la începutul acestui an, iar alte 20 de şcoli au primit asistenţă de specialitate în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare şi modernizare, urmând ca la încheierea lucrărilor să primească autorizaţie sanitară de funcţionare.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, marţi, că potrivit cifrelor furnizate de ISJ Suceava în judeţ funcţionează 777 de unităţi de învăţământ, iar dintre acestea 250 au autorizaţie sanitară de funcţionare, în timp ce 510 nu sunt autorizate sanitar.

Zorescu a spus că din totalul unităţilor autorizate sanitar, 85 sunt grădiniţe, 128 sunt şcoli şi 37 sunt licee, iar la acestea se adaugă şi şase unităţi speciale, nouă cluburi ale copiilor şi o şcoală postliceală.

Ea a mai spus că din totalul unităţilor neautorizate sanitar, 306 sunt grădiniţe, iar 204 sunt şcoli.

Catalina Zorescu

Directorul adjunct al DSP Suceava a precizat că printre motivele pentru care unele unităţi care au solicitat autorizaţie sanitară de funcţionare nu au fost avizate se numără apa nepotabilă, care nu corespunde din punct de vedere chimic şi/sau bacteriologic, racodarea la reţele de apă neautorizate sanitar, lipsa grupurilor sanitare pentru elevi, preşcolari sau personal, lipsa spaţiului pentru păstrarea produselor alimentare oferite în cadrul programului Laptele şi cornul, lipsa circuitelor funcţionale la blocul alimentar şi spălătorii în cazul unor grădiniţe cu program prelungit, lipsa spaţiului pentru activităţi în aer liber, mobilier vechi sau necorespunzător, precum şi funcţionarea unor grădiniţe cu program normal în cursul după-amiezii.

Zorescu a subliniat că de la începutul acestui an au fost autorizate sanitar 18 şcoli, iar alte 20 au primit asistenţă de specialitate de la DSP Suceava în vederea efectuării lucrărilor de reabilitare şi modernizare, urmând ca acestea să fie autorizate sanitar la finalizarea acestor lucrări.

Ea a spus că, în prezent, la secretariatul tehnic al DSP Suceava sunt înregistrate 30 de dosare ale unor şcoli la care urmează să fie efectuate lucrări de reabilitare şi modernizare.

Potrivit unui raport al ISJ Suceava referitor la stadiul pregătirii unităţilor şcolare din judeţul Suceava pentru noul an şcolar, reţeaua şcolară a judeţului Suceava cuprinde, în anul şcolar 2016-2017, 773 unităţi şcolare (175 în mediul urban şi 598 în mediul rural), dintre care 217 cu personalitate juridică şi 556 structuri arondate acestora.

În acelaşi raport se precizează că dn cauza reducerii numărului de copii faţă de anul şcolar anterior, în reţeaua şcolară a judeţului nu se mai regăsesc Grădiniţa cu Program Normal Săndeni – Dolhasca şi alte 7 şcoli primare, respectiv Şcoala Primară Cotârgaşi – Broşteni, Şcoala Primară nr. 2 Brădăţel – Horodniceni, Şcoala Primară Lunca – Zamostea, Şcolile Primare Dumbrăviţa, Ciumuleşti şi Movileni din comuna Vadu Moldovei, Şcoala Primară Pădureni – Siret.

Totodată, Şcoala Gimnazială Păltinoasa şi-a pierdut personalitatea juridică (numărul de elevi a scăzut sub 300) şi a devenit structură arondată Şcolii Gimnaziale „Bogdan Vodă” Capu Codrului, iar două şcoli gimnaziale se transformă în şcoli primare: Şcoala Petia – Buneşti şi Şcoala Deleni – Pîrteştii de Jos.

În raportul respectiv se menţionează că în urma restructurării reţelei şcolare de către autorităţile administraţiei publice locale, începând cu anul şcolar 2016-2017 vor fi înfiinţate două unităţi şcolare: Grădiniţa cu Program Normal nr. 2 Voitinel şi Şcoala Primară Podu Coşnei – comuna Poiana Stampei.

ISJ Suceava a realizat o situaţie centralizatoare a investiţiilor necesare modernizării spaţiilor şcolare din judeţul Suceava şi îndeplinirii condiţiilor necesare autorizării acestora, iar potrivit acestei situaţii costurile totale estimate pentru autorizarea şcolilor din judeţul Suceava conform notelor de fundamentare transmise de conducerile unităţilor de învăţământ sunt de aproximativ 68 milioane lei pentru autorizare sanitară şi de aproximativ 15 milioane lei pentru autorizare ISU. (Liliana Bujdei)