Personalul SJU Suceava este instruit pentru aplicarea noilor norme tehnice de curăţenie, dezinfecţie şi sterilizare în spitalele publice şi private

Directorul medical al SJU Suceava, medicul Doina Elena Ganea a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în spital au început instruirile ce vizează aplicarea noilor norme tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare stabilite prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.961/2016.

Ganea a spus că prin Ordinul 961/2016 se înlocuieşte termenul de infecţie nosocomială cu termenul de infecţie asociată îngrijirilor medicale.

Ea a spus că, în cursul dimineţii de miercuri, medicul epidemiolog al SJU Suceava a efectuat instruirea întregului personal medical de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă, dar şi a asistentelor şefe din spital care, la rândul lor, vor face instruirea cu personalul din secţie.

Directorul medical al SJU Suceava a precizat că peste două săptămâni se va desfăşura evaluarea personalului pe baza cunoştinţelor care urmează să şi le însuşească prin acest ordin.

“Medicul epidemiolog a prezentat fiecare articol, l-a detaliat şi a insistat foarte mult pe ce a fost în vechiul  ordin, ce s-a modificat şi cum trebuie să facem acum pentru respectarea prevederilor noului ordin”, a explicat Ganea.

motan 3

Ea a mai spus că, totodată, se pune un accent mai mare pe procedura de autocontrol, stabilită potrivit unui plan de prevenire, supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale, ce a fost deja aprobat de managerul SJU Suceava.

Reamintim că Direcţia de Sănătate Publică Suceava a transmis unităţilor sanitare publice şi private din judeţul Suceava adrese prin care le solicită să-şi actualizeze procedurile de lucru în vederea punerii în aplicare a noilor norme privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea în aceste unităţi.

Directorul adjunct al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, la începutul săptămânii trecute, că Ordinul 961/2016 al Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 2 septembrie 2016.

Ea a precizat că prin aceste norme s-au standardizat şi actualizat tehnicile de lucru şi de interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurilor de curăţenie, dezinfecţie în unităţile sanitare publice şi private arătând că aceste precizări sunt “aşteptate de mulţi ani” şi sunt “binevenite”.

Zorescu a mai spus că prin ordinul respectiv s-au aprobat, printre altele, şi procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat, dar şi metodele de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare.

Conform Ordinului MS nr. 961/2016, frecvenţa efectuării testelor de autocontrol în unităţile sanitare este stabilită în Planul anual de prevenire, supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale, elaborat de către serviciul/compartimentul sau medicul responsabil pentru prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale şi aprobat de comitetul director al unităţii sanitare, iar în afara testărilor efectuate în conformitate cu planul anual de prevenire, supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale, se vor efectua teste de autocontrol ori de câte ori situaţia epidemiologică o impune. (Liliana Bujdei)