Dozele de ser antirabic pentru pacienții din Zvoriștea au venit la SJU Suceava de la Ministerul Sănătății și au început deja să fie administrate

Dozele de serul antirabic care au fost solicitate Ministerului Sănătăţii de către  SJU Suceava au fost livrate unităţii spitaliceşti, fiind administrate deja unui număr de şapte pacienţi din grupul celor 13 persoane care au venit în contact cu o bovină bolnavă de rabie, provenită dintr-o exploataţie din comuna suceveană Zvoriştea.

vaccin-antirabic

Directorul medical al SJU Suceava, medicul Doina Elena Motan Ganea a declarat, luni, pentru NewsBucovina că fiolele de ser solicitate de spital au fost livrate în cursul serii de sâmbătă şi a fost administrat celor şapte persoane care au venit în contact direct cu produse biologice la risc, provenite de la animalul bolnav.

Reamintim  că 13 persoane au ajuns, săptămâna trecută, la SJU Suceava pentru tratament antirabic după ce au venit în contact cu o bovină bolnavă de rabie dintr-o exploataţie din comuna suceveană Zvoriştea.

Ministerul Sănătăţii a informat, luni, referitor la informațiile privind lipsa serului antirabic, că dozele necesare pacienților de la Suceava au fost distribuite încă de sâmbătă, iar Unifarm are în acest moment în stoc alte flacoane pentru situațiile de urgență.

“În paralel, Unifarm a început demersurile pentru refacerea stocurilor. Astfel, a fost dată deja comanda către producător, pentru livrarea a 10.800 de doze din serul antirabic”, mai precizează Ministerul Sănătăţii.

(Liliana Bujdei)