Polițiștii derulează în această săptămână campania ”Nu trece dincolo!”. Peste 50 de pietoni au fost surprinși traversând neregulamentar în mai puțin de două ore, în municipiul Suceava

Polițiștii suceveni au demarat la începutul acestei săptămâni o nouă campanie în cadrul amplulul program de educație rutieră ce se va derula până la finele acestui an.

Potrivit unui comunicat al Poliției Județene Suceava, este vorba despre campania de prevenire a evenimentelor rutiere generate de indisciplina pietonală şi neacordarea priorităţii pietonilor, intitulată sugestiv ”Nu trece dincolo!”.

Astfel, în perioada 21 – 25 noiembrie a.c. poliţiştii organizează acţiuni de informare, responsabilizare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile generate de indisciplina pietonală.

”<<Participant la trafic>> este calitatea pe care o şoferii, dar şi pietonii atunci când utilizează drumul public pentru deplasare. Tocmai de aceea, respectarea legislaţiei rutiere este esenţială atât pentru şoferi cât şi pentru pietoni pentru prevenirea accidentelor rutiere. Mai mult, respectarea strictă a legii trebuie completată şi de o atenţie şi o responsabilitate în plus atunci când traversăm strada”, atrag atenția polițiștii suceveni.

Acţiunile din cadrul campaniei ”Nu trece dincolo!” au debutat cu un moment de reculegere şi o comemorare simbolică a tuturor pietonilor decedaţi pe raza municipiului Suceava în acest an, poliţiştii aprinzând candele în locurile în care s-au produs acccidentele rutiere cu implicarea pietonilor, indiferent dacă a fost vina acestora sau au fost victimele unor şoferi neatenţi.

După acest moment, 16 poliţişti de prevenire, de proximitate şi poliţişti rutieri au format echipe mixte, echipaţi în uniformă şi în ţinută civilă şi s-au deplasat în zona unor intersecţii din municipiul Suceava, monitorizând şi supraveghind modul de traversare a pietonilor, dar şi comportamentul şoferilor în zona marcajelor pietonale.

”Poliţişti în ţinută civilă au filmat modul neregulamentar de traversare a pietonilor, aceştia fiind ulterior abordaţi de poliţiştii rutieri. Au privit împreună imaginile şi au început explicaţiile: ”E prima dată când fac asta….”, ”E ultima oară când mai fac aşa ceva..” , ”Nu cred că mi se poate întâmpla ceva…m-am asigurat….”, ”Bine că nu îi vedeţi pe şoferii aştia care încalcă legea….”, ”Mă grăbesc şi trecerea de pietoni e la…50 – 100 metri….” şi explicaţiile ar putea continua la nesfârşit,  toate încheindu-se cu o formulă standard  <Vă rog nu mă amendaţi!>”, se arată în comunicatul Poliției Județene.

rosu-pt-pietoni-piata-mare

Sursa citată mai precizează că și şoferii au fost filmaţi când nu au oprit la trecerile pentru pietoni deşi exitau persoane deja angajate în traversare pe marcajul pietonal sau care se asigurau la trecerea pentru pietoni în vederea traversării. Şi în aceste cazuri explicaţiile au fost multiple, de la negări ale situaţiei sau gravităţii faptei până la asumări responsabile, dar totuşi tardive.

”Poliţiştii nu au aplicat sancţiuni contravenţionale în cursul acestei zile, acţiunea având exclusiv un caracter preventiv, de responsabilizare şi conştientizare”, se arată în comunicat.

Conform unui studiu realizat în baza evidenţelor Poliţiei Române, fiecare a 620 – a traversare neregulamentară este fatală. Şi în cadrul acestei acţiuni, poliţiştii i-au întrebat pe cei surprinşi încălcând legea dacă au contabilizat vreodată numărul traversărilor neregulamentare şi dacă aceste cifre nu îi îngrijorează.

mapa

 

”Peste 50 de pietoni care au traversat neregulamentar au fost suprinşi de poliţişti în mai puţin de două ore pe raza municipiului Suceava. Adulţi, tineri, copii, bătrâni, părinţi ţinând copii de mână, toţi au traversat prin locuri nepermise sperând că nu va fi vorba nici de această dată de cea de-a 620 traversare din viaţa lor.

traversare-neregulamentara-obcini-3

traversare-pe-culoarea-rosie-pt-pietoni-piata-mare

traversare-neregulamentara-mun-suceava

Peste 10 şoferi au fost filmaţi în timp ce nu au redus viteza la trecerile pentru pietoni şi nu au acordat prioritate celor angajaţi în traversare pe marcajul pietonal.

În acesată primă fază a acţiunii cei identificaţi încălcând legea au fost consiliaţi şi au primit materiale preventive şi avertismente.

alege-viata1

În perioada următoare, însă, poliţiştii vor acţiona cu femitate şi în vederea sanmcţionării contravenţionale a celor care încalcă legislaţia”, arată Poliția Județeană.

Polițiștii sucevni atrag atenția că sancţiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile.

Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de  4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 125 lei).  De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă (cuprinsă între 250 şi 375 lei).

În aceste condiţii poliţiştii reamintesc pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi. În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate! Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Iar şoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.

Indisciplina pietonală  este a doua cauză generatoare de accidente rutiere grave, în primele 9 luni ale anului fiind înregistrate 29 de evenimente rutiere grave pe fondul traversării neregulamentare de către pietoni. De asemenea, alte nouă evenimente rutiere s-au produs ca urmare a neacordării de prioritate pietonilor.

loading...