CAS Suceava a eliberat în cursul anului trecut 6158 de carduri europene de asigurări sociale de sănătate


Intră acum și în grupul de

Preşedintele director general al CAS Suceava, Victor Cristi Bleorţu, a declarat, miercuri, că instituţia a eliberat, în cursul anului trecut, 6158 de carduri europene de asigurări sociale de sănătate, numărul acestora fiind aproape la acelaşi nivel ca în 2015.

Bleorţu a precizat într-o conferinţă de presă că, începând cu anul 2007, potrivit Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, persoanele asigurate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România pot beneficia, în situaţia deplasării pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene, de cardul european de asigurări sociale de sănătate.

El a spus că în cursul anului trecut, prin aplicarea Regulamentelor Uniunii Europene CEE nr. 1408/71 şi nr. 574/72, instituţia a eliberat, la solicitarea asiguraţilor sau a instituţiilor competente din ţările Uniunii Europene, un număr de 708 formulare europene.

Un număr de 13 pacienţi suceveni au solicitat anul trecut formulare de tip E112 pentru a putea beneficia de tratament în Italia, Germania şi Austria  

Preşedintele director general al CAS Suceava a menţionat că instituţia a mai eliberat şi 13 formulare E 112 (S2), prin care pacientii pot efectua tratament în străinătate, aceştia adresându-se unor unităţi sanitare din Italia, Austria şi Germania.

Bleorţu a spus că pacienţii cărora li s-au acordat formularele E112(S2) erau diagnosticaţi cu malformaţii de cord congenitale, cu malformaţii de coloană vertebrală sau cu diagnostice oncologice, iar  sumele estimate de clinicile din statele membre ale Uniunii Europene, care vor fi decontate pentru aceste intervenţii medicale sunt cuprinse între 7.000 Euro şi 58.000 Euro.

CAS Suceava a decontat peste nouă milioane de lei pentru serviciile medicale acordate asiguraţilor români în state ale Uniunii Europene

“În cazul decontării serviciilor medicale obţinute în statele UE de către asiguraţii români beneficiari de card european (sau Certificat provizoriu de înlocuire pentru Cardul European) sau de formulare europene (E 106, E 121 si E 112), în anul 2016, CAS Suceava a decontat 1.314 solicitări”, a explicat Bleorţu.

El a adăugat că suma totală decontată de CAS Suceava pentru servicii medicale de care au beneficiat asiguraţii români în statele UE, conform acestor solicitări, a fost de 9 627 605 lei,  precizând că cele mai multe servicii medicale acordate asiguraţilor români au fost în Austria, Belgia, Germania, Marea Britanie, Spania, Italia. (Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de