Universitari suceveni, membri ai Consorţiului Regional de Inovare Nord-Est în urma selecţiei organizate de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est


Intră acum și în grupul de

Prorectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr. Mihai Dimian a fost ales membru titular al Consorţiului Regional de Inovare Nord-Est, iar prof.univ.dr.ing Corneliu Octavian Turcu va fi membru supleant al aceluiaşi for în urma procesului de selecţie organizat de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Prof.univ.dr. Mihai Dimian

Într-un comunicat de presă al USV se precizează că şi candidatura altor patru universitari suceveni a fost acceptată pentru ocuparea poziţiei de membru al Comisiei Consultative Academice, respectiv prof.univ.dr. Carmen-Eugenia Năstase, decan al Facultăţii de Economie şi Administraţie Publică, prof.univ.dr.ing. Gheorghe Gutt  din cadrul Facultăţii de Inginerie Alimentară, prof.univ.dr.ing. Laura Bouriaud de la Facultatea de Silvicultură şi conf.univ.dr. Costică Roman de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică.

“Această structură va avea un rol decizional cu privire la elaborarea, avizarea şi operaţionalizarea Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Nord-Est, respectiv a Documentului Cadru pentru Strategia de Cercetare şi Inovare Regională prin Specializare Inteligentă, precum şi în avizarea portofoliului de proiecte care vor primi finanţare prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 1 <Promovarea Transferului Tehnologic>”, se menţionează în comunicatul de presă al USV.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de