Copiii de la 23 de grădinițe din județ au oferit sucevenilor mărțișoare confecționate chiar de ei, în cadrul campaniei ,,Un gând bun de mărţişor”


Intră acum și în grupul de

23 de grădinițe din județul Suceava și cinci gradinițe din județul Botoșani, alături de  Asociația KULT-ART, s-au mobilizat pentru a oferi mărţişoare sucevenilor şi cetățenilor municipiului Dorohoi, în cadrul campaniei interjudeţene ,,Un gând bun de mărţişor”.

Inițiatoarea acestei campanii, prof. Cristina Bujdei, coordonatoare a structurii G.P.P. ,,A.B.C.” a Grădiniţei ,,Gulliver” Suceava, a declarat că la acțiune au participat 3467 de preşcolari, care îndrumaţi de 251 de cadre didactice, au oferit mărţişoare şi au transmis un gând bun trecătorilor de pe stradă, în apropierea grădiniţelor.

”Mărțișoare și urări au primit și cetățenii care s-au aflat în primăriile din Suceava şi din celelalte localități din care provin participanţii la campanie, elevii şcolilor apropiate instituţiilor preşcolare și clienţii băncilor şi centrelor comerciale aflate în proximitatea grădiniţelor.

Mărțișoarele oferite au fost confecţionate de către prichindei împreună cu profesorii, educatoarele, părinţii din grădinițele participante și membrii asociațiilor partenere. Pe mărţişoare s-au scris  urări, mesaje specifice evenimentului, toate izvorâte din inocenţa vârstei preșcolarilor”, a arătat Cristina Bujdei.

Potrivit cadrului didactic sucevean,  campania ,,Un gând bun de mărţişor” se află la a doua ediţie, iar prin scopul şi obiectivele acesteia se aliniază ţintelor strategice care fac referire la ,,promovarea unei culturi organizaţionale bazate pe competenţă, profesionalism activ, disciplină asertivă, comunicare bidirecţională, iniţiativă, generatoare de performanţă durabilă”, precum şi la ,,creşterea vizibilităţii grădiniţei în comunitate prin dezvoltarea parteneriatelor educaţionale locale, judeţene, naţionale, în vederea îmbunătăţirii prin experienţe noi a calităţii managementului instituţional”.

”Campania urmărește formarea, în rândul preșcolarilor, a  unor comportamente pro sociale, menite să ducă la dezvoltarea sentimentelor  de apreciere, de respect a comunităţii faţă de ideea de a dărui, de sensibilitate, de empatie a preşcolarilor faţă de adulţi. Dorim să intipărim în mintea preșcolarilor că, un gest frumos, un gând bun așa cum spune și numele campaniei, nu necesită decât  puțină muncă, bunăvoință şi  bucuria de a dărui.

Sperăm ca cetăţenii care vor avea onoarea să primească tradiţionalul mărţişor şi un surâs  inocent de copil, să se oprească un moment din drumul lor şi să primească darul simbolic, zâmbind a aducere aminte, deoarece astăzi valoarea martişorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Cei 3437 de preşcolari au pus alături de mărţişor şi suflet, şi-l dăruim în comunitatea în care ne-am născut, căreia îi aparţinem şi pe care o respectăm”, a transmis prof. Cristina Bujdei.

La campania ,,Un gând bun de mărţişor” au participat următoarele instituțiilor de învățământ preșcolar: din Suceava – Grădinița ABC, Grădinița Gulliver, Grădinița Țăndărică, Grădinița Așchiuță, Grădinița Prichindel, Grădinița Col. Naț. Mihai Eminescu, Grădinița 1-2-3, Grădinița Obcini, Grădinița Piticot; din Rădăuți – Grădinița Prichindelul, Grădinița Micul Prinț, Grădinița Pinochio, Grădinița Sfânta Treime, Grădinița Albinuța ; din Fălticeni – Grădinița Voinicelul, Grădinița Pinochio; din Gura Humorului- Grădinița Paradisul Piticilor, Grădinița Căsuța Piticilor; din Siret – Grădinița Luminița; din Ipotești – Grădinița Nr. 1;  din Fântăna Mare – Grădinița Fântăna Mare, Grădinița Cotu Băii; din Dumbrăveni – Grădinița Dumbrava minunată; din Dorohoi, jud. Botoșani – Grădinița Albă-ca-Zăpada, Grădinița Ștefan cel Mare și Sfânt, Grădinița nr. 4, Grădinița nr. 10, Grădinița nr. 6. (Irina Lițu)


Intră acum și în grupul de