59 de ofiţeri şi 114 de agenţi de poliţie suceveni, avansați la termen cu ocazia Zilei Poliției Române

59 de ofiţeri şi 114 de agenţi de poliţie din cadrul IPJ Suceava au fost avansați la termen, iar un agent şi un ofiţer de poliţie, înainte de termen, cu ocazia Zilei Poliției Române.

Potrivit unui comunicat al Poliției Județene Suceava, premergător zilei de 25 martie – Ziua Poliției Române, la sediul IPJ Suceava au fost organizate activități dedicate acestei sărbători.

Astfel, vineri, la ora 10, la sediul IPJ Suceava a avut loc ceremonia de avansare în gradul profesional următor a agenţilor şi ofiţerilor de poliţie.

”După intonarea imnului naţional, s-a dat citire mesajelor ministrului Afacerilor Interne şi şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Şeful inspectoratului de poliţie judeţean Suceava, a citit ordinele de avansare în grad şi i-a felicitat pe poliţişti. Au fost avansaţi la termen 59 de ofiţeri şi 114 de agenţi de poliţie.

Pentru activităţile deosebite desfăşurate în anul precedent, au fost avansaţi înainte de termen un agent şi un ofiţer de poliţie”, precizează Poliția Suceava.

Sursa citată informează că totodată, au fost comemoraţi poliţiştii căzuţi la datorie, fiind ţinut un moment de reculegere şi fiind depuse  coroane de flori tricolore la monumentul ridicat în cinstea acestora în faţa sediului IPJ Suceava. (Irina Lițu)