La o sută de ani de la unirea Bucovinei cu România, în cartierul Ițcani nu a fost introdus cadastrul nou fiind folosit cel austro-ungar

Directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, Vasile Mocanu, a declarat, marți, că în județul Suceava încă sunt comune în care cadastrul este menținut din vremea administrației austro-ungare, nefiind introdus noul cadastru.

Itcani vama -sursa foto dragusanu.ro

„La o sută de ani de la făurirea statului unitar român nu avem cadastru unitar. Și acum avem comune în care nu am introdus cadastrul nou și ținem după cadastrul austro-ungar”, a spus Mocanu într-o conferință de presă.

El a arătat că din acest motiv se poate vedea cadastru diferit pe același teritoriu administrativ.

„La Suceava, Ițcani este pe comuna cadastrală Pătrăuți. Dacă aveți o proprietate la Ițcani e înscrisă în Cartea Funciară Pătrăuți că așa era în evidența austro-ungară. Când se va introduce cadastrul pe municipiul Suceava vom anula vechile evidențe funciare și vom veni la cele noi”, a explicat Vasile Mocanu.

loading...