Acasă Social Opt sute de elevi și cadre didactice din școli și colegii alături...

Opt sute de elevi și cadre didactice din școli și colegii alături de angajați ai serviciului de salubritate au făcut o curățenie generală în Fălticeni


Intră acum și în grupul de

Primăria Municipiului Fălticeni a organizat miercuri, premergător  Sărbătorilor Pascale, „Ziua curățeniei de primăvară”.



Acțiunea, coordonată de Compartimentul Mediu, s-a desfășurat cu participarea unităților de învățământ (școli și colegii), a Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni și a angajaților sectorului de salubritate.

 

Acțiunea a vizat salubrizarea și igienizarea carosabilului, trotuarelor, a spațiilor și zonelor verzi din cartierele de locuințe, a parcurilor și grădinilor publice, salubrizarea și igienizarea cursurilor de apă.  Oatenție deosebită s-a acordat colectării selective a deșeurilor reciclabile (PET, hârtie, doze de aluminiu, deșeuri feroase).

 

Intervențiile au avut loc în zece  zone ale municipiului Fălticeni.

Primăria Fălticeni a asigurat mănuși de unică folosință, saci colectori și unelte (unde a fost cazul), pentru cei circa 800 de participanți la acțiunile de ecologizare.

“Curățenia de primăvară, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, dincolo de activitatea specifică sectorului de salubritate, a devenit o tradiție în Fălticeni. Încercăm, cum am făcut în fiecare an, să implicăm membrii comunității în ceea ce ar trebui să fie o preocupare comună – un oraș curat. Le mulțumesc elevilor, colegilor profesori, angajaților primăriei, pentru implicare. Urmează o sărbătoare importantă și rog cetățenii să păstreze ceea ce  s-a făcut pentru confortul tuturor”, a declarat primarul  Cătălin Coman.

Primăria Fălticeni și operatorul de salubritate GOSCOM au asigurat ridicarea și transportul deșeurilor colectate.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version