Aproape 120 de amenzi aplicate de polițiștii suceveni și 9 permise reținute în cadrul unei acțiuni de prevenire a accidentelor pe fondul consumului de alcool


Intră acum și în grupul de

Peste 150 de șoferi au fost verificați cu etilotestul, fiind aplicate aproape 120 de amenzi și reținute nouă permise de conducere în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a accidentelor pe fondul consumului de alcool, organizată de polițiștii rutieri suceveni.

Potrivit Poliției Județene Suceava,  în perioada 5-7 mai a.c., Serviciul Rutier – IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ, în scopul depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule  după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare.

”În cadrul acţiunii au fost constatate șapte infracţiuni.

De asemenea, au fost aplicate 118 sancţiuni contravenţionale în valoare de 38.085 lei.

Pentru abaterile săvârşite în trafic au fost reţinute nouă permise de conducere.

Totodată, pentru defecţiuni tehnice şi alte abateri au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest peste 150 de şoferi”, precizează sursa citată.

Poliția Suceava prezintă âteva exemple ale unor şoferi care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu viteză excesivă punând în real pericol siguranţa traficului rutier.

”Din fericire, prezenta activă a poliţiştilor în teren a făcut ca aceşti şoferi să fie opriţi înainte de producerea unor tragedii”, menționează sursa citată.

Astfel, duminică, în jurul orei 21.00, un tânăr de 21 de ani, din orașul Siret, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe strada 9 Mai din localitate, având o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat şi fără a deţine permis de conducere. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Tot duminică, în jurul orei 22.55, pe D.J. 176, pe raza localității  Vatra Moldoviței, un echipaj rutier a efectuat semnal regulamentar de oprire unei autoutilitare, conducătorul acesteia, neoprind la semnal și continuându-și deplasarea, oprind după aproximativ 100 metri pe partea dreaptă.

Şoferul a fost identificat în persoana unui bărbat de 44 ani, localnic.

Întrucât sus-numitul refuza să se legitimeze, având un comportament agresiv verbal, s-a procedat la imobilizarea acestuia prin încătușare.

I s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, rezultând faptul că cel în cauză prezenta o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal. (Irina Lițu)


Intră acum și în grupul de