Studenții Facultății de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul USV au posibilitatea de a-și realiza tezele de licență în cotutelă cu profesori ai unor universități din Uniunea Europeană

Studenții Facultății de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava au posibilitatea de a-și realiza tezele de licență în cotutelă cu profesori ai unor universități din Uniunea Europeană, în urma semnării unor noi acorduri Erasmus+.

Potrivit unui comunicat al USV, în perioada 8 – 12 mai 2017, reprezentanți ai Facultății de Ştiinţe ale Educaţiei (FSE) din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava au participat, pentru a treia oară, la “8th International Week of Professors” și la “16th International Students Research Conference”, evenimente ce au avut loc la Riga (Letonia), în cadrul Universităţii Latvia.

 

Astfel, în urma participării la Săptămâna internațională a profesorilor și Conferința internațională a cercetării studențești, au fost semnate noi acorduri Erasmus+  și au fost dezvoltate noi parteneriate pentru cercetare și formare în domeniul științelor educației.

„O noutate absolută o constituie diversificarea  posibilităților de mobilitate internațională a studenților FSE, care vor avea de acum înainte posibilitatea de a-și realiza tezele de licență în cotutelă cu profesori ai unor universități din Uniunea Europeană”, au transmis reprezentanții USV.

Sursa citată a mai arătat că evenimentele au fost organizate la Riga de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie și Arte din cadrul Universităţii Latvia, iar la Conferința internațională a cercetării studențești au fost prezente echipe de profesori şi studenţi de la universităţi din peste 10 ţări europene care au expus în sesiunile de comunicări rezultatele cercetărilor din domeniul educaţional prin prezentarea a 110 lucrări științifice studențești.

Astfel, USV a fost reprezentată de conf. univ. dr. Otilia Clipa și de studenta Maria Mandici, de la programul de licență Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, anul III.

În cadrul conferinței organizate pentru studenți, Maria Mandici a prezentat lucrarea cu titlul „Home Alone Children’s Possibilities within the Formative Process”.

„Prestația Mariei a fost apreciată de juriul concursului pentru tematica abordată, pentru calitatea analizelor statistice și pentru soluțiile oferite în cadrul problematicii studiate. Manifestările dedicate cadrelor didactice au permis doamnei conf. univ. dr. Otilia Clipa prezentarea rezultatelor unei cercetări pe tema dezvoltării creativității la preșcolari și școlarii mici, cât şi o temă de cercetare comparativă despre influenţa temelor de cercetare asupra dezvoltării profesionale a cadrelor didactice. Noutatea cercetării a constat într-o abordare inovativă a înțelegerii conceptului de creativitate școlară, prin propunerea unei modalități inedite de operaționalizare a acestui concept abstract. Articolele prezentate sunt rodul colaborării dintre cercetătorii Facultății de Științe ale Educației (USV), cercetători din Polonia (Universitatea Bialystok) și Letonia (Universitatea Latvia)”, se menționează în comunicatul USV.

Reprezentanții USV au mai arătat că participarea la această conferinţă a permis și inițierea unor discuții privind realizarea de parteneriate între studenţii Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava și studenţi din universitățile europene privind oferta educațională şi de cercetare din domeniul educaţional și calificarea USV în grupul restrâns al universităților din care se va desemna organizatorul Conferinței ATEE 2018 (Asociația Europeană de Formare a Profesorilor).

Foto: Facebook Otilia Clipa

(Mihaela Tcaciuc)