Copil de 3 ani din Volovăț care a ieșit în fugă în stradă pentru a recupera o minge, rănit după ce a fost lovit de un autoturism

Un copil de 3 ani din comuna Volovăț a fost rănit, sâmbătă, de un autoturism după ce copilul a ieșit în fugă din curte pentru a recupera o minge.

Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă în jurul orei 17.46, un bărbat de 48 de ani din Rădăuți conducea autoturismul pe DJ 209K, din comuna Volovăț.

La un moment dat, ajungând în apropierea intersecției cu DJ 178, el a surprins și accidentat un copil de  3  ani, din localitate, care, nefiind supravegheat,  a ieșit din curtea unui imobil în fugă după o minge, prin spatele unui autoturism care circula din sens opus.

Copilul a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a  fost  testat  cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural precizează sursa citată.(N.B.)