Lungu: A crescut numărul de turiști în municipiul Suceava și nu avem spații de cazare suficiente. În perioada nunților nu se găsesc locuri de cazare


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că numărul de locuri de cazare din municipiu este insuficient în condițiile în care numărul de turiști care vizitează municipiul Suceava este în creștere, iar în perioada nunților nu se mai găsesc locuri de cazare în oraș.

 

„Am văzut, în ultimul timp, că a crescut numărul de turiști în municipiul Suceava, cu țintă la Cetatea de Scaun și la Muzeul de Istorie, dar și alte  obiective medievale”, a spus primarul făcând referire la statistica prezentată recent de Consiliul Județean Suceava.

El a adăugat că Primăria face tot ce se poate pentru ca orașul să arate tot mai bine să se poată oferi condiții cât mai decente pentru ca turiștii să stea cât mai mult în oraș.

„Avem o problemă la spațiile de cazare. E o realitate. Chiar dacă sunt mai multe pensiuni, restaurante, pe perioada de vară sunt foarte multe nunți”, a spus Lungu care a povestit că o cunoștință i-a solicitat să găsească locuri de cazare în municipiu și a constatat cât este de greu de găsit cazare mai ales în perioada de sfârșit de săptămână.

„Se ocupă toate spațiile de cazare. La modul sincer, mai trebuiesc spații de cazare în municipiul Suceava. Sper să mai fie dezvoltări private în acest sens”, a spus primarul.

Ion Lungu a mai declarat că Primăria va face o inventariere a locurilor de cazare din municipiu și din zona adiacentă și se va reîmprospăta strategia de turism din municipiu.

„Trebuie să avem o discuție cu oamenii din turism, cu proprietarii de pensiuni, să vedem ce este de făcut”, a spus primarul.

El a menționat că are în vedere inclusiv amenajarea unei zone de camping.

„Astăzi nu avem posibilitatea în acest sens”, a spus primarul.

El a arătat că municipiul este înconjurat de terenuri deținute de Agenția Domeniilor Statului și de Stațiunea de Cercetări Agricole și că orașul are un deficit de 265 de hectare de teren.


Intră acum și în grupul de