Miercuri începe a doua sesiune de admitere la USV. Peste 300 de locuri bugetate sunt scoase la concurs


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava organizează, în perioada 6 – 14 septembrie 2017, a doua sesiune de admitere din acest an, instituția de învățământ superior punând la dispoziție peste 300 de locuri bugetate și aproximativ 2.000 de locuri cu taxă pentru programele de licență și masterat.

Potrivit ofertei de școlarizare pentru anul universitar 2017 – 2018, USV scoate la concurs, pentru sesiunea de toamnă, pentru studiile de licență, la forma de învățământ la zi, 279 de locuri bugetate și 952 de locuri cu taxă.

De asemenea, la studiile universitare de licenţă, la forma de învăţământ la distanţă (ID), sunt disponibile 376 de locuri cu taxă.

În ceea ce privește studiile de masterat, pentru sesiunea a doua de admitere din acest an, USV scoate la concurs 26 de locuri bugetate și 631 de locuri cu taxă.

Totodată, USV scoate la concurs, la doctorat, 35 de locuri fără taxă, dintre care 17 cu bursă şi 18 fără bursă, precum și 94 de locuri cu taxă.

Oferta educaţională a universităţii include şi 378 de locuri, cu taxă, pentru programele de conversie profesională şi 1.300 de locuri pentru programele de formare continuă.

Potrivit Calendarului de admitere, înscrierile pentru cea de-a doua sesiune de admitere la USV au loc în perioada 6 – 13/14 septembrie, orele 08.00 – 16.00, fără sâmbătă și duminică, urmând ca probele de concurs să se desfășoare pe 14 septembrie. Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 14 septembrie, iar depunerea contestaţiilor pentru data de 15 septembrie, orele 08.00 – 12.00. Rezultatele după contestații vor fi afișate în data de 15 septembrie, urmând ca înmatriculările să se desfășoare între 18 – 20 septembrie, pe 20 septembrie fiind afișate și rezultate finale.

Conform regulamentului de admitere la USV, cu excepția Facultăților de Educație Fizică și Sport și Ştiinţe ale Educaţiei, unde candidaţii vor susţine probe de aptitudini în vederea admiterii, la toate celelalte facultăți din cadrul USV admiterea se face exclusiv pe baza  mediei de la examenul de Bacalaureat și a unei note obținute la o probă scrisă din  cadrul examenului maturității, în funcție de facultate.

Informaţii complete despre Admiterea 2017 de la USV pot fi obţinute consultând pagina www.admitere.usv.ro.

(Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de