Amenzi în valoare de 7300 de lei aplicate în sezonul estival de inspectorii sanitari în urma controalelor efectuate la unităţile de turism din judeţul Suceava

Inspectorii sanitari suceveni au efectuat în sezonul estival peste 70 de controale la unităţile de turism din judeţ şi 17 acţiuni de verificare la unităţile care au bazine de înot şi piscine, fiind aplicate două avertismente şi 5 amenzi în valoare totală de 7300 de lei.

Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, medicul Dinu Florin Sădean, a declarat, marţi, că în sezonul estival 2017 au fost efectuate acţiuni de control vizând calitatea apei de îmbăiere din bazine de înot şi piscine publice, precum şi controale la unităţi de turism din judeţul Suceava.

Sădean a spus că în lunile iunie-august au fost efectuate 17 controale la unităţile care deţin bazine de înot şi piscine, fiind recoltate 44 de probe de apă, iar în urma analizelor de laborator s-a constatat că  9 dintre acestea erau neconforme, motiv pentru care au fost dispuse măsuri în unităţile în care calitatea apei de îmbăiere nu era corespunzătoare în privinţa concentraţiei de clor rezidual liber.

El a explicat că inspectorii sanitari au dispus igienizarea bazinelor de înot, verificarea instalaţiilor de tratare a apei, respectarea ritmului de primenire a apei din bazine.

Referindu-se la acţiunile de control la unităţile de turism din judeţul Suceava, medicul epidemiolog a precizat că în cele trei luni de vară s-au efectuat 72 de controale, din care 41 în lunile iunie şi iulie, în urma cărora au fost aplicate un avertisment şi o amendă în valoare de 500 de lei, iar în cursul lunii august s-au efectuat 31 de controale fiind aplicate un avertisment şi patru amenzi în valoare totală de 6800 de lei.

( Liliana Bujdei)