Peste 500 de copii au participat la acțiunea „Verde la educație pentru circulație” desfășurată în județul Suceava

Peste 500 de copii şi aproape 300 de părinţi au participat sâmbătă, 30 septembrie a.c., între orele 11.00 şi 12.30, la un curs de educație rutieră susținut de Poliția Română în toate parcările de pe raza judeţului ce aparțin unui hypermarket. Copiii, dar şi părinţii au avut ocazia să învețe cum pot deveni pietoni exemplari.

Potrivit Poliției Județene, Poliția Română a organizat, sâmbătă, cea de-a patra ediție a campaniei de educație rutieră „Verde la educație pentru circulație”.

„Copiii cu vârste între 4 și 10 ani au fost invitați să participe, în sectoarele special amenajate din parcările magazinelor Lidl din întreaga țară, societate parteneră în proiect, pentru a învăța de la polițiști cum pot deveni pietoni exemplari. La nivelul judeţului Suceava au fost organizate 6 astfel de activităţi: trei în municipiul Suceava, una în municipiul Fălticeni, una în municipiul Rădăuţi şi una în municipiul Câmpulung Moldovenesc, în locaţiile special amenajate din parcările magazinelor Lidl”, au precizat reprezentanții Poliției Județene.

Sursa citată a arătat că 16 poliţişti rutieri şi din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au participat la evenimente şi au organizat activităţi interactive cu copiii.

Alături de părinți, cei mici au aflat de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte pe drumul către școală, locul de joacă sau către casă, inclusiv semnificația semnelor de circulație.

Polițiștii suceveni au precizat că în cadrul activităților desfășurate au fost organizate orășele miniaturale, unde copiii au aplicat cele învățate de la polițiști, pentru a demonstra că pot deveni pietoni responsabili. Cei mai tineri participanţi la trafic au fost răsplătiți cu premii și cu materiale informative privind regulile de circulație.

„Conștientizarea de către copii și părinți a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație rutieră este un factor important, care contribuie, pe termen lung, la scăderea numărului de accidente rutiere”, a menționat IPJ Suceava.

 

loading...