Senatorul PNL Dan Cadariu propune o nouă lege: Drumurile naționale care traversează municipiile să fie întreținute de Compania Națională de Drumuri, iar drumurile județene ce trec prin orașe de Consiliul Județean

Senatorul PNL de Suceava, Dan Cadariu, a depus un nou proiect de lege ce prevede modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor astfel încât Compania Națională de Drumuri să întrețină sectoarele de drum național ce traversează municipii și orașe, iar Consiliul Județean drumurile județene care trec prin orașe, urmând să fie asigurate fonduri de la bugetul de stat în acest sens.

Cadariu explică demersul său prin aceea că cele mai multe sectoare de drumuri naționale și județene aflate în administrarea consiliilor locale sunt într-o stare deplorabilă, cauza principală fiind lipsa fondurilor, majoritatea primăriilor reușind cu greu să asigure finanțare pentru funcționare și pentru rezolvarea unor probleme urgente.

Din acest motiv, pe majoritatea drumurilor naționale și județene există discontinuități ale stării acestora între sectoarele din intravilanul municipiilor și orașelor și restul porțiunilor din  aceste drumuri.

Starea proastă a drumurilor într-o zonă descurajează investitorii și turiștii, creează disconfort și afectează securitatea în trafic.

„Soluția pe care o propune inițiativa legislativă este ca sectoarele de drumuri naționale situate în intravilanul municipiilor să vină în administrarea Ministerului Transporturilor, direct sau prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A, iar sectoarele de drumuri județene situate în intravilanul localităților urbane să treacă in administrarea consiliilor județene. În acest caz se vor aloca, prin Legea bugetului de stat, sumele destinate finanțării drumurilor județene, întrucât consiliile județene nu dispun de venituri proprii, având, de regulă, un patrimoniu restrâns”, arată Dan Cadariu.

De asemenea prin această inițiativă legislativă se prevede posibilitatea ca, la solicitarea expresă a consiliilor locale care au posibilități financiare mai mari, anumite secțiuni de drum național sau judeţean din intravilanul lor să poată trece în administrarea localităților.

„Sper ca acest proiect de lege să fie susținut, în vederea adoptării lui, de către toți parlamentarii din județul Suceava”, a  menționat Cadariu.

loading...