Un bărbat din Pârteștii de Jos a condus băut mașina până la Postul de poliție pentru a clarifica situația apărută în urma unui conflict cu soția sa. Polițiștii i-au deschis imediat dosar penal

Un bărbat din Pârteștii de Jos este cercetat penal pentru că a condus sub influența alcoolului autoturismul după ce acesta a venit la Postul de poliție pentru a clarifica aspecte legate de un conflict pe care l-a avut cu soția sa.

Potrivit Poliției Județene Suceava, o patrulă din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului a intervenit, duminică seara la ora 20:50 la aplanarea unui conflict între un bărbat de 38 de ani și soția acestuia, ambii din comuna Pîrteștii de Jos.

După aceste eveniment, pentru clarificarea stării conflictuale, în jurul orei 21.00,  bărbatul s-a urcat la volanul autoturismului și l-a condus pe drumurile  publice de la locuința sa până la sediul Postului de poliție.

Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz bărbatului i s-a deschis un dosar penal pentru  „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural precizează sursa citată.

loading...