Performanțele sportive ale studenților suceveni, apreciate de conducerea USV în cadrul festivității de deschidere a noului an universitar

Sportivii Alin Firfirică și Andrei Gag, medaliați cu argint și bronz la Universiada de vară de la Taipei (Taiwan), dar și membrii echipei de handabal masculin a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, medaliați cu aur la Campionatul European Universitar de handbal de la Antequera (Spania), au fost felicitați de rectorul USV, Valentin Popa, în cadrul festivității de deschidere a noului an universitar.

Rectorul universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a ținut să-i felicite pe sportivii care au obținut rezultate deosebite pe plan internațional, în cadrul festivității de deschidere a noului an universitar.

„Rezultate de excepție am avut în anul universitar trecut și în domeniul sportiv. Studenții din echipa de handbal a universității au ajuns campioni universitari europeni, într-o competiție desfășurată în Spania. De asemenea, suntem mândri că avem un vicecampion mondial universitar la aruncarea discului și un medaliat cu bronz, la Universiada de vară de la Taipei din Taiwan”, a spus rectorul USV.

El a menționat că la Taipei delegația României a fost prezentă cu 91 de sportivi și a obținut în total șapte medalii.

„În această delegație USV a avut doi reprezentanți și a obținut două medalii”, a subliniat Valentin Popa.

La rândul său, Petru Ghervan, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul USV a menționat că performanțele sportivilor sunt fără precedent.

„Sportul universitar sucevean a obținut în acest an cele mai bune rezultate din întreaga sa istorie”, a spus Ghervan.

El i-a invitat pe scena Auditoriumului „Joseph Schmidt” pe sportivii Alin Firfirică și Andrei Gag, antrenați de Ioan Zamfirache și Daniela Costian, dar și pe membrii echipei de handabal masculin a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava pentru a face o poză de grup și pentru a le fi înmânate diplome de excelență pentru rezultatele obținute.

Alături de sportivi a fost invitat și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, Primăria fiind unul dintre principalii finanțatori ai echipei de handbal.

„Am o veste bună pentru echipa de handbal. O să vă dăm niște bani în această săptămână. Trăim vremuri grele în România și legislația nu este clară. În lunile iunie, iulie și august n-am reușit să dăm niciun ban din cauză că nu s-au adus justificări. Acum totul este în ordine și vă promit că vom intra în normalitate”, a spus primarul Ion Lungu.

De precizat este faptul că atletul Alin Firfirică a cucerit medalia de argint la aruncarea discului, la Universiada de vară de la Taipei, în timp ce atletul Andrei Gag a cucerit medalia de bronz la aruncarea greutății, în cadrul aceleiași competiții.

De asemenea, reprezentanta României la Campionatul European Universitar de Handbal, antrenată de Adrian Chiruț, a fost compusă din: Tcaciuc Cristian, Andreica Octavian, Costea Catalin, Badelita Ovidiu, Tirzioru Stefan Adrian, Burlacu Gabriel, Sandu Mihai, Alexa Iulian Daniel, Olariu Andrei Marius, Baican Florin Bogdan, Usturoi Pavel Adrian, Ionasciuc Daniel. Sportivul Tcaciuc Cristian a fost desemnat cel mai bun portar al turneului din Spania.

(Mihaela Tcaciuc)

loading...