Un bărbat din Putna ce a reclamat că i s-a furat motoscuterul lăsat în fața unui bar este cercetat penal pentru că a condus fără permis. Poliția l-a depistat și pe hoț, care este cercetat pentru furt


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Putna este cercetat penal pentru că a condus un motoscuter după ce acesta reclamase Poliției că i-a fost furat vehiculul, dar în același timp se fac cercetări și pentru furt față de un bărbat care a furat motoscuterul.

Potrivit Poliției Județene Suceava, luni seara la ora 21.51,  Postul de poliție comunal Putna a fost sesizat prin 112 de un localnic de 58 de ani, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras un motoscuter.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că hoțul a profitat de lipsa de supraveghere sau siguranță a mopedului parcat de bărbat în fața unui bar din localitate .

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autorul furtului a fost identificat ca fiind un localnic de 44 de ani care a sustras mopedul fără să-l conducă și l-a transportat în curtea locuinței sale, aflată în proximitatea barului.

Mopedul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au mai stabilit și faptul că proprietarul mopedului l-a condus pe raza comunei Putna, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În acest caz s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 44 de ani, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, iar bărbatul de 58 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de