Personalul medical al secţiilor de risc, precum şi cel al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava va fi vaccinat în prima etapă a campaniei de vaccinare antigripală

Directorul executiv al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, vineri, că în prima etapă a campaniei de vaccinare antigripală va fi vaccinat personalul medical al secţiilor de risc, precum şi cel din sistemul medical de urgenţă prespitalicească.

Zorescu a spus că Ministerul Sănătăţii a solicitat DSP Suceava un necesar de vaccin antigripal pentru vaccinarea personalului medical al secţiilor de risc din unităţile spitaliceşti şi al SAJ Suceava în prima etapă, fiind solicitate 600 de doze de vaccin.

Reamintim că DSP Suceava a solicitat 55 500 de doze de vaccin Ministerului Sănătăţii pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2017-2018.

 

(Liliana Bujdei)

 

 

loading...