Peste 5600 de suceveni au donat sânge în primele nouă luni ale acestui an. Stocul de sânge AB IV  cu RH negativ este „la limită”

Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Suceava, medicul Maria Pilat, a declarat, luni, pentru NewsBucovina, că în primele trei trimestre ale acestui an au donat sânge 5607 persoane, în luna septembrie fiind înregistraţi doar 605 donatori, faţă de 630 în luna august.

Medicul sucevean a spus că, în medie, trimestrial se înregistrează 1800 de donatori, iar anual numărul acestora depăşeşte 7500 de persoane.

Pilat a spus că speră ca în ultimul trimestru al anului să mai crească numărul donatorilor, în condiţiile în care se va organiza pe 28 octombrie 2017 şi o colectă mobilă în zona Vatra Dornei, iar persoanele din această zonă care doresc să doneze sânge se pot prezenta la spaţiul pus la dispoziţie de Laboratorul Dorna Medical, întrucât Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava nu are în municipiul Vatra Dornei un punct de recoltare.

Ea a mai spus că o astfel de colectă mobilă a mai fost organizată în acest an în comuna suceveană Putna, iar anual CTS Suceava organizează 1 sau 2 colecte mobile de sânge, pentru a se asigura necesarul la toate grupele de sânge.

Medicul sucevean a precizat că, în prezent, la grupa de sânge AB IV  cu RH negativ şi pozitiv stocurile sunt “la limită”, însă stocuri deficitare sunt şi la alte grupe de sânge cu RH negativ.

(Liliana Bujdei)

loading...