Sindicatele din județul Suceava și-au prezentat nemulțumirea că salariile din sistemul public și privat ar putea fi diminuate din 2018 prin măsuri luate de Guvern


Intră acum și în grupul de

Reprezentanţi ai sindicatelor din judeţul Suceava şi-au exprimat, marţi, în Comisia de Dialog Social, nemulţumirea că veniturile salariale ale angajaţilor din sistemul public şi privat ar putea fi diminuate, începând din 2018, prin limitarea până la un procent de 30 la sută a sporurilor, prin neacordarea tichetelor de masă, dar şi prin transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, solicitând Guvernului să renunţe la anumite măsuri de politică salarială care ar afecta veniturile angajaţilor.

Reprezentanţii Uniunii Sindicale Judeţene Sanitas Suceava au solicitat Prefecturii Suceava întrunirea Comisiei de Dialog Social pentru a fi discutat impactul pe care îl au anumite măsuri de politică salarială adoptate de Guvern asupra veniturilor salariale ale angajaţilor din sistemul public şi privat, chiar şi în condiţiile anunţatelor majorări salariale.

În cadrul şedinţei de marţi, la care au participat liderii mai multor filiale judeţene ale principalelor confederaţii sindicale, reprezentanţi ai mai multor instituţii deconcentrate, dar şi ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean Suceava, liderul USJ Sanitas Suceava, asistentul medical Romică Balan a prezentat principalele revendicări ale sindicatelor şi care se referă modificarea Legii nr. 153 din 2017 care prevede limitarea la 30 la sută a nivelului sporurilor, revizuirea ierarhiei grilelor de salarizare în cadrul familiei ocupaționale Sănătate și Asistență Socială, elaborarea unui regulament de sporuri aplicabil și echitabil pentru toți salariații din sistemul sanitar, aplicarea integrală a creșterilor salariale pentru toți salariații din sectorul de activitate, cu începere de la 1 martie 2018.

Totodată, sindicaliştii suceveni mai solicită renunțarea la transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, acordarea tichetelor de masă pentru tot anul 2018, dar și  încheierea unui Contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate.

Liderul USJ Sanitas Suceava a spus că termenul de aplicare a legii se apropie, iar nemulţimirile membrilor de sindicat „se acutizează”, adăugând că în cazul în care nu vor fi soluţionate favorabil revendicările, confederaţiile sindicale “se pregătesc să iasă în stradă”.

“Nu dorim să scoatem oamenii în stradă, dar în aceste condiții se va lua în discuție dacă nu cumva este inevitabilă greva generală,” a mai spus Bălan.

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat că revendicările sindicatelor vor fi transmise Guvernului exprimându-şi încrederea ca va fi găsită o formulă prin care să nu fie afectate veniturile nete actuale.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de