Zece copii cu dizabilităţi din Gura Humorului beneficiază de antrenamente de fitness pentru combaterea riscului obezităţii sub îndrumarea unui kinetoterapeut


Intră acum și în grupul de

Zece copii cu dizabilităţi de la Serviciile Multifuncţionale pentru Copilul Aflat în Dificultate Gura Humorului beneficiază de antrenamente pentru combaterea riscului de obezitate sub îndrumarea unui kinetoterapeut, activitatea sportivă fiind organizată cu sprijinul unei fundaţii bucureştene în cadrul unui proiect.

Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, beneficiarii Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului au început  antrenamente de fitness în Sala de kinetoterapie  din cadrul Centrului de recuperare,  activitatea sportivă fiind organizată cu sprijinul Fundației Special Olimpycs București printr-un proiect sportiv, sub sloganul „Sportul modelează vieţile persoanelor cu dizabilităţi!”.

Sursa citată precizează că în cadrul acestui proiect au fost selectați, în prima sesiune de 8 săptămani, o grupă de 10 beneficiari cu dizabilițăți, care au nevoie de antrenamente în vederea combaterii riscului de obezitate și  care sunt antrenați în mod teoretic și practic, de către kinetoterapeutul instituției, Daniel Coroi, pentru a transmite cât mai bine valorile sportului în rândul  beneficiarilor.

“Timp de 8 săptămâni, beneficiarii învață să-și coordoneze mișcările prin exerciții fizice.

În aria sportului se creează modele comportamentale care vizeză autodepășirea, fair-play-ul, stăpânirea de sine și estetica mișcării, fapte care îl transformă pe copil/tânăr într-un factor cultural  polivalent, ce atrage un număr cât mai mare de participanți sportivi valoroși”, se menţionează în comunicatul de presă.

În documentul citat se arată că Centrul de Recuperare  din Gura Humorului  își propune prin acest proiect să aducă împreună beneficiari  sportivi, atât  interni, cât și din comunitate, care vor avea oportunitatea de a interacționa, lega prietenii și de a promova în rândul tuturor copiilor și tinerilor modele de bune practici pentru menținerea unui stil de viață sănătos.

Centrul de Recuperare se află în incinta Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, pe str. Moldovei, nr. 40 din orașul Gura Humorului.

“Pentru cei interesati să participe la activitățile sportive de fitness din cadrul Centrului de recuperare , cu mult drag, puteți contacta conducerea unității”, se mai arată în comunicatul de presă al DGASPC Suceava.

Date contact 0230233170  0731199720, Pintilie Mihaela,  Șef serviciu.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de