Aproape 60 de polițiști, jandarmi și angajați ISU angrenați în asigurarea ordinii și siguranței publice la alegerile locale parțiale de duminică din comuna Drăgoiești


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii au luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor locale parţiale organizate în comuna Drăgoieşti, anunță IPJ Suceava.

Astfel, 59 de polițiști, jandarmi și angajați ai I.S.U. Suceava sunt angrenați în  misiunile de pază și protecție a locurilor de depozitare și transport a documentelor și materialelor electorale, paza secțiilor de votare, asigurarea ordinii publice, cercetarea incidentelor electorale și rezerve de intervenție, cu ocazia alegerilor locale parțiale care se desfășoară duminică  în comuna Drăgoiești.

Sursa citată menționează că obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestori misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.

De asemenea, poliţiştii au desfăşurat şi activităţi de informare a cetăţenilor cu privire la legislaţia în vigoare incidentă procesului electoral pentru prevenirea şi conștientizarea cetățenilor cu drept de vot, asupra sancţiunilor aplicate în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare.   

Poliția Județeană Suceava reamintește că potrivit articolului 387 din Codul Penal (Frauda la vot) votarea de două sau mai multe ori, sau introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

De asemenea, art. 386 din Codul Penal (Coruperea alegătorilor) prevede că (1)Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Trei candidați de la PSD, ALDE și PNL sunt înscriși în cursa pentru câștigarea fotoliului de primar al comunei Drăgoiești.


Intră acum și în grupul de