Inspectorii sanitari suceveni au efectuat 936 de acţiuni de control în cursul lunii octombrie în urma cărora au aplicat opt amenzi şi au suspendat activitatea unui magazin rural

Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, medicul epidemiolog Dinu Sădean, a declarat, marţi, că în cursul lunii octombrie au fost efectuate 936 de controale în urma cărora au aplicat opt amenzi în valoare de 6300 de lei unor unităţi din Suceava, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, iar activitatea unui magazin alimentar din mediul rural a fost suspendată temporar.

Sădean a spus într-o conferinţă de presă că din totalul celor 936 de acţiuni de control, 8 au fost la unităţi de turism, 172 în domeniul mediului de viaţă al populaţiei, 13 în domeniul mediului de muncă, 80-produse cosmetice, 76 de controale la produsele biocide, 15 în unităţi de învăţământ, alte 359 de controale au fost în domeniul alimentelor la retaileri, unităţi de producţie şi unităţi de alimentaţie publică şi colectivă.

Sădean a mai spus că în domeniul sănătăţii au fost efectuate 70 de controale la cabinetele medicale, pe probleme de deşeuri periculoase au fost realizate 66 de verificări la aceste cabinete, alte 74 de controale au vizat modalitatea de utilizare a biocidelor în spitale şi au fost controlate şi trei farmacii.

Medicul sucevean a precizat că inspectorii sanitari au aplicat 8 amenzi în valoare totală de 6300 de lei, din care una pentru nerespectarea normelor de igienă în zona de locuit, alta în domeniul alimentului pentru necompletarea la zi a termogramei, o altă amendă a fost aplicat pentru neefectuarea operaţiunii de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, iar alte cinci au fost aplicate pentru neefectuarea cursurilor de noţiuni fundamentale de igienă de către personalul angajat.

El a menţionat că în urma acestor controale a fost suspendată temporar activitatea unui magazin alimentar din mediul rural întrucât la data verificării unitatea nu avea asigurată apa rece curentă şi nici apa caldă.

Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică a spus că în luna octombrie au fost soluţionate 17 sesizări şi a fost acordată consultanţă în 36 de situaţii.

Sădean a arătat că în cadrul acţiunilor tematice lunare au fost verificate 16 unităţi de panificaţie-patiserie, s-au efectuat 261 de controale în domeniul produselor biocide şi 111 în cel al produselor din tutun.

Totodată, s-au mai efectuat 35 de controale şi în cazul alimentelor cu destinaţie nutriţională specială, iar alte 15 controale au fost la service auto.

Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică a spus că în luna noiembrie vor fi verificate laboratoarele de analize medicale de stat şi private şi unităţile sanitare cu paturi.

El a precizat că în cazul laboratoarelor de analize medicale controalele vizează verificarea respectării normelor privind funcţionarea acestora, dar şi modalitatea de gestionare a deşeurilor periculoase, în timp ce în cazul spitalelor vor fi verificate condiţiile igienico-sanitare, blocurile alimentare, spălătoriile, dar şi dacă personalul a efectuat examenele medicale periodice şi modul de utilizare a produselor biocide.

(Liliana Bujdei)