Acasă Social Filtre rutiere instituite în tot județul Suceava pentru depistarea șoferilor care conduc...

Filtre rutiere instituite în tot județul Suceava pentru depistarea șoferilor care conduc după ce au consumat alcool: Mai mulți șoferi au rămas fără permis de conducere și sunt cercetați penal


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a instituit, în acest week-end, pe raza întregului judeţ filtre rutiere în vederea identificării celor care încalcă legislaţia rutieră şi urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice punând în pericol siguranţa participanţilor la trafic.

În urma măsurilor dispuse nu au fost înregistrate evenimente rutiere grave, fiind, în schimb identificaţi mai mulţi şoferi care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în toate cazurile au fost întocmite dosare penale şi s-a procedat la suspendarea dreptului de a conduce.

Astfel, vineri  în jurul orei 20:00, o patrulă din cadrul Secție 5 Poliție Rurală Dărmăneşti, a oprit pentru control pe DJ 178A, din comuna Todireşti, autoturismul condus de un localnic de 65 de ani care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot vineri seara, la ora 19:15, un echipaj din cadrul Poliției orașului Dolhasca, a oprit pentru control pe DJ 208S, din localitatea Gulia, orașul Dolhasca, autoturismul condus de un localnic de 50 de ani care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Secția 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei a fost sesizată, vineri,  prin 112 despre faptul că, pe DN 2, în localitatea Spătărești, a avut loc o tamponare, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența alcoolului.  Polițiștii deplasați la fața locului au identificat pe DN 2, în localitatea Spătărești, o autoutilitară înmatriculată în județul Neamț și autoturismul condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Fălticeni, care prezentau avarii în urma unei coliziuni laterale.



Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 59 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cursul zilei de sâmbătă, la ora 11:30, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Gării, din localitate, autoturismul cu număr de circulaţie provizoriu, condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Coşna care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Duminică dimineața la ora 03:36,  un echipajul rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control a oprit pentru control pe strada Republicii din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Panaci care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version