Amenzi de aproape 20.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, la Rădăuți, Vicovu de Sus și Siret


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus şi Poliţiei Oraşului Siret au desfăşurat o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile naţionale, judeţene şi comunale din zona de competenţă.

 

Potrivit Poliției Județene Suceava, poliţiştii au acţionat în intervale orare prestabilite pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule sub influenţa alcoolului, a excesului de viteză şi a abaterilor comise de biciclişti şi conducătorii de mopede.

„Zonele şi intervalele orare de acţiune au fost stabilite prin raportare la evoluţia situaţiei operative şi a indicatorilor dinamici pe linie de poliţie rutieră înregistraţi în ultima perioadă, scopul acţiunii fiind prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, asigurarea vizibilităţii elementului poliţienesc în mediul stradal în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică şi  creşterea gradului de siguranţă rutieră”, a menționat Poliția Județeană Suceava.

Astfel, în cadrul acţiunii  au fost aplicate  43 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 19.850 lei şi au fost constatate trei infracţiuni la regimul rutier.

De asemenea, au fost reţinute patru permise de conducere, au fost retrase patru certificate de înmatriculare pentru folii neomologate și defecțiuni tehnice și a fost reţinut un set de plăcuţe de înmatriculare.

Polițiștii au precizat că miercuri, 27 decembrie a.c., în jurul orei 18.30, un bărbat de 28 de ani, din județul Botoșani, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, pe raza comunei Dornești, având o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i  s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferului i s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 


Intră acum și în grupul de