Verificări în domeniul silvic, intensificate în ultima perioadă în județul Suceava. Peste 140 de amenzi au fost aplicate de polițiștii suceveni în ultima săptămână

Peste 140 de amenzi au fost aplicate, iar  peste 50 de mc de lemn au fost confiscați de polițiștii suceveni în ultima săptămână în cadrul unei acțiuni de prevenirea infracţiunilor la regimul silvic.

 

Potrivit Poliției Județene Suceava, prevenirea infracțiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

În ultimele zile astfel de acţiuni au fost intensificate, fiind confiscaţi peste 50 m.c. material lemnos şi aplicate peste 140 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legislaţiei în domeniu.

Astfel, în perioada 4-11 ianuarie, polițiștii Biroului de Combaterea a Delictelor Silvice – IPJ Suceava, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.

În cadrul acţiunii au fost verificate 49 de obiective, exploatări forestiere, instalații de debitat și ocoale silvice, iar în urma controalelor efectuate au fost constatate patru infracțiuni, iar pentru neregulile şi abaterile identificate au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.000 lei.

Totodată, au fost confiscaţi 54,84 m.c. material lemnos în valoare de 10.042 lei.

În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat și oprit pentru control pe bulevardul Bucovina din oraşul Gura Humorului,o  autoutilitară cu remorcă condusă de un bărbat de 38 de ani din orașul Frasin, care transporta material lemnos și care, a prezentat pentru control, două avize de însoţire a căror perioada de valabilitate era expirată.

Șoferul  a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar cantitatea de 34,38 m.c. lemn de foc de esență fag, în valoare de 3.953 lei, a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Gura Humorului.

Poliţiştii suceveni au atras atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.