Intră acum și în grupul de
Un grup de tineri a lansat o campanie de colectare de opinii privind depozitul de deşeuri care a fost construit în Pasul Mestecăniş intenţionând să obţină informaţii despre impactul pe care această investiţie îl are în zonă.
Grupul de iniţiativă civică Bucovina din care face parte şi consilierul local Gheorghe Sologiuc, susţine că doreşte să obţină aceste date în scopul informării cu privire la proiectele următoare privind groapa de gunoi şi publicarea rezultatelor într-o campanie de informare.
Într-un mesaj transmis News Bucovina de un reprezentant al mişcării, Ştefan Costin Ignat, se menţioneată că grupul de tineri activişti s-a ocupat şi de construcţia coşurilor de gunoi din Parcurile Mihai Eminescu şi Ion Creangă din Câmpulung Moldovenesc.
El a menţionat că acest grup civic a fost creat luni pe o reţea de socializare.
Iniţiatorii arată că demersurile au ca scop obţinerea între 5000 şi 10.000 de opinii privind depozitul ecologic de deşeuri din Pasul Mestecăniş până la sfârşitul lunii martie.
Potrivit acestora, pe lângă sondajul online, vor fi colectate informaţii şi pe stradă, în şcoli, licee, universităţi, la piaţă sau în localuri.
Pentru cei care doresc să răspundă întrebărilor sondajului de opinie adresa este
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfP66a_4gzYqaw0jE3jzl-XHb_WBX0JCwTDsjLc6kSkgxpBng/viewform
Intră acum și în grupul de