Primul deces cauzat de gripă cu virus gripal de tip B, înregistrat în acest sezon rece la un bărbat în vârstă de 59 de ani din judeţul Suceava


Intră acum și în grupul de

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat pentru NewsBucovina  că primul deces cauzat de gripă s-a înregistrat în judeţul Suceava în acest sezon rece la un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu era vaccinat antigripal.

Zorescu a spus că bărbatul, care avea o afecţiune cardiovasculară preexistentă, nu era vaccinat antigripal şi fusese internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, pacientul decedând în data de 16 februarie 2018, în secţia ATI.

Ea a menţionat că rezultatul analizelor de laborator pentru probele prelevate de la acest pacient, care a fost transmis DSP Suceava în cursul zilei de marţi,  a confirmat a diagnosticul de gripă cu virus gripal de tip B, iar autorităţile sanitare sucevene au informat la rândul lor, în cursul aceleiaşi zile, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile despre acest caz.

Medicul epidemiolog sucevean a precizat că din totalul celor 26 de cazuri suspecte de gripă pentru care s-au efectuat analize de laborator în vederea confirmării sau infirmării prezenţei virusului gripal, în 12 cazuri a fost confirmat diagnosticul de gripă, în patru cazuri cu virus gripal de tip AH1 şi în opt cazuri cu virus gripal de tip B.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de