Cursuri suspendate, luni și marți, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

 

Consiliul de Administrație al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a decis suspendarea cursurilor în zilele de luni și marți, 26 și 27 februarie 2018, cu excepția celor desfășurate în ultimul an la domeniul „Științe Inginerești”.

„Având în vedere avertizările meteorologice și problemele sistemului de termoficare centralizată din orașul Suceava, Consiliul de Administrație al Universității a decis reprogramarea activităților didactice din zilele de 26 si 27 februarie 2018, cu excepția celor desfășurate în cadrul anului 4 din programele de licență ale domeniului fundamental Științe Inginerești”, a anunțat conducerea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Potrivit sursei citate, reprogramarea activităților didactice se va efectua după un orar stabilit de fiecare facultate în parte, pe parcusul semestrului.

De asemenea, cadrele didactice vor desfășura în această perioadă alte activități decât cele de predare, prevăzute în fișa postului.

„Activitățile didactice vor fi reluate, conform orarelor stabilite, începând de miercuri, 28 februarie 2018. Vă asigurăm de întreaga noastră deschidere pentru a găsi cele mai potrivite soluții pentru comunitatea academică”, menționează conducerea USV.

Precizăm că județul Suceava se află sub cod galben de ger până luni dimineața la ora 3:00 când intră sub o atenționare cod portocaliu de frig persistent care va fi valabilă până în data de 1 martie.

Meteorologii menționează că temperaturile vor coborî până la -22 de grade Celsius, dar că rafalele vântului vor accentua senzația de frig.

(M.T.)