Acasă Social Deputatul Ioan Bălan, către ministrul Educației, Valentin Popa: Mai multe unități școlare...

Deputatul Ioan Bălan, către ministrul Educației, Valentin Popa: Mai multe unități școlare din județul Suceava, în special din comunele defavorizate ale județului vor fi închise. ISJ Suceava a luat toate măsurile pentru a nu îngrădi accesul elevilor la educație?


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, cere ministrului Educației, Valentin Popa, să spună care sunt școlile din județul Suceava care vor fi închise sau comasate și care sunt măsurile luate de ISJ Suceava pentru a nu îngrăi accesul elevilor la educație.

Într-o interpelare adresată ministrului Educației, Valentin Popa, deputatul sucevean arată că potrivit art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului. nr.90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene ”(1) Ordonatorii de credite ai instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a reduce cu 10% plățile efectuate în anul 2018 pentru bunurile și serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției.” 

El consideră că chiar dacă această prevedere poate părea utilă pentru unii ordonatori de credite, în legătură cu care Curtea de Conturi a România constată anual o vădită risipă de resurse financiare, pentru Ministerul Educației Naționale prevederile primului alineat înseamnă tăieri din resurse deja insuficiente. „Mai mult decât atât, fostul ministru Liviu Pop, a dispus inspectoratelor școlare, încă din luna decembrie a anului 2017, să propună măsuri de diminuare a cheltuielilor, adică, implicit, de restructurare a rețelei școlare, fie prin închiderea unor unități școlare, fie prin comasarea lor sau prin diminuarea numărului de posturi de cadre didactice.Din păcate, nici Județul Suceava nu face excepție la această acțiune națională de restructurare a rețelui școlare, prin aceasta înțelegându-se că din anul școlar 2018/2019 mai multe unități școlare, în special din comunele defavorizate ale județului vor fi închise”, a arătat Bălan.

El consideră că acestă măsură va avea efecte negative previzibile asupra elevilor din clasele primare, dar și faptul că sute de cadre didactice vor trăi în incertituine pentru că nu știu dacă din luna septembrie vor mai avea norma didactică.



În aceste condiții, deputatul Ioan Bălan îi cere ministrului să spună dacă la nivelul Județului Suceava s-a elaborat deja un plan de restructurare, pe baza propunerilor Inspectoratului Școlar Județean, și să îi pună la dispoziție situația școlilor care urmează a fi comasate, închise, precum și numărul de posturi didactice care vor dispărea din toamna acestui an.

„Presupunând, prin absurd, că în cazul în care numărul foarte mic de elevi chiar ar justifica în unele situații comasarea unor unități de învățământ, vă solicit, domnule ministru, să precizați dacă Inspectoratul Școlar Județean Suceava a luat toate măsurile pentru a nu îngrădi accesul elevilor la educație: transport până școală și de la școală către casă, achizița de microbuze școlare speciale, asigurarea de șoferi calificați pentru transport de persoane, cantități suficiente de carburanți, precum și multe alte aspecte”, mai solicită Ioan Bălan.

El cere ministrului Popa să prezinte și o situație detaliată cu privire la numărul de elevi, numărul de clase și numărul de cadre didactice care învață/predau în sistemul de predare simultană – un sistem profund ineficient, dar și demersurile făcute de Popa pe lângă ministrul Finanțelor sau premier, astfel încât Ministerul Educației Naționale să fie exceptat de la prevederile art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului. nr.90/2017.(T.B.)

Intră acum și în grupul de



Exit mobile version