FSLI solicită Guvernului să ia măsuri urgente prin care să asigure paza şi protecţia în unităţile de învăţământ


Intră acum și în grupul de

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României să ia măsuri urgente prin care să asigure paza şi protecţia în unităţile de învăţământ,  arătând că în ultimii ani cea mai mare parte a şcolilor a rămas fără paznici din cauza lipsei finanţării şi a neadaptării costului standard per elev la necesităţile reale ale şcolilor.

 

Cazul extrem de grav din Vaslui, unde o elevă a fost înjunghiată chiar în cancelaria şcolii în care aceasta învaţă, arată cât de vulnerabile sunt unităţile de învăţământ în faţa persoanelor care pot recurge la acte de violenţă sau vandalism”, precizează FSLI într-un comunicat de presă.  

 

Sursa citată menţionează că, potrivit statisticilor de care dispune FSLI, în ultimii ani, cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ din România a rămas fără paznici, din cauza lipsei de finanţare.

 

“Motivul principal îl reprezintă neadaptarea costului standard per elev la necesităţile reale ale şcolilor. Protecţia elevilor şi a personalului care lucrează în educaţie, dar şi paza unităţilor de învăţământ sunt subiecte foarte importante care trebuie să fie în atenţia Guvernului României. Ar trebui să ne gândim că sunt alte instituţii publice, precum primării, consilii locale, consilii judeţene, spitale etc. care dispun în acest moment fie de angajaţi proprii, fie de firme specializate în pază”, se  precizează în comunicatul de presă.

 

 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că este necesară găsirea unei  soluţii de urgenţă pentru rezolvarea problemei privind asigurarea pazei în unităţile şcolare, în condiţiile în care costurile financiare nu sunt atât de mari, în comparaţie cu “importanţa acestui obiectiv care ar trebui să fie prioritar: siguranţa elevilor şi a salariaţilor din educaţie”.

 

“Violenţa în şcoli încă reprezintă un subiect care ar trebui să fie o prioritate pentru noi toţi, factorii implicaţi în acest sistem. Cazul din comuna Oşeşti, judeţul Vaslui, arată că situaţia poate căpăta o valenţă şi mai negativă: o elevă a fost rănită, iar mama şi profesoara acesteia au fost ameninţate cu cuţitul de către un tânăr care a pătruns în şcoală. Din păcate, avem în istoria învăţământului românesc adevărate drame, provocate în acelaşi context al nepăsării din partea celor care au puterea să îmbunătăţească mare parte din condiţiile în care se desfăşoară actul didactic. Fac apel la autorităţi să ia măsurile legale în acest caz şi totodată comunităţii să se implice pentru sprijinirea elevei şi a familiei acesteia. Consider că o discuţie despre cum poate fi asigurată paza unităţilor de învăţământ trebuie să înceapă de urgenţă la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale. De data asta nu costul trebuie să fie prioritatea, ci viaţa elevilor şi a dascălilor, care nu trebuie sub nicio formă pusă în pericol”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu, citat în comunicatul de presă.

(L.B)

 


Intră acum și în grupul de