Monica Lovinescu, în „Dicţionarul enciclopedic al gânditorilor din Europa Centrală şi de Est, după 1945”


Intră acum și în grupul de

Ilustra scriitoare Monica Lovinescu, decedată la 20 aprilie 2008 în Franţa, la 85 de ani, va apărea în „Dicţionarul enciclopedic al gânditorilor din Europa Centrală şi de Est, după 1945” (Dictionnaire encyclopédique des penseurs d’Europe centrale et orientale – Pologne, Hongrie, République tchèque, Slovaquie, Slovénie, Roumanie, Bulgarie, Balkans, États baltes – depuis 1945), a anunțat scriitoarea Angela Furtună.

Aceasta a precizat că a semnat articolul de dicționar dedicat Monicăi Lovinescu în enciclopedia elaborată în Franța de Fondation Simone et Cino del Duca, sub auspiciile L’Institut de France și Académie des Sciences Morales et Politiques din Franța, în parteneriat cu Institutul Hannah Arendt.

Monica Lovinescu

Lucrarea monumentală (600 pagini), produs al unei permanente cooperări europene cu mediile academice și culturale din Centru și din Est, continuă seria unor apariții anterioare, cum au fost Histoire des idées politiques en Europe centrale et orientale (PUF, 1998) și Mythes et symboles politiques en Europe centrale et orientale (PUF, 2002).

Angela Furtună

„Chiar în acest an, când se împlinesc 10 ani de la plecarea ilustrei scriitoare, jurnaliste, traducătoare, deopotrivă cronicar, om de teatru și critic literar, Monica Lovinescu ( n. 23 noiembrie 1923 București – decedată la 20 aprilie 2008 în Franţa, la 85 de ani, în Spitalul Charles-Richet din periferia pariziană Villiers-Le-Bel, și donând statului român toate proprietăţile sale din Paris, Bucureşti şi Fălticeni), se va petrece și un fapt de recunoaștere internațională”, a spus Angela Furtună.

Aceasta a menționat că urnele cu cenuşă ale Monicăi Lovinescu şi ale soţului ei, Virgil Ierunca (« Monicii », pentru cunoscători și prieteni), au fost aduse în 2008 pentru eternitate la Fălticeni, România, în monumentul funerar al marii familii de cărturari Lovinescu de la Parohia Sfinţii Voievozi, unde E. Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu ex-Lovinescu, Horia Lovinescu, Anton Holban, Vasile Lovinescu, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca își dorm somnul de veci și reprezintă valori incontestabile ale românismului și ale culturii României profunde.

„Opera Monicăi Lovinescu a marcat după 1951 o întreagă naţiune arestată, iar rolul acesteia a fost unul de instanţă critică, precum şi de apărător din exil al adevărului şi al valorilor, în cursul dictaturilor lui Stalin şi Ceauşescu. Capacitatea intelectuală inepuizabilă a autoarei de a armoniza discursurile critic, ficţional, memorialistic, filosofic, etic şi politic a construit o veritabilă instituţie literară şi axiologică,  susţinând martiric eforturile pe care scriitorii rămaşi în ţară le făceau pentru a salva libertatea de creaţie şi de expresie.

Monica Lovinescu, cea mai importantă voce feminină a exilului românesc, a fost nu numai una din cele mai respectate personalităţi care s-au opus curentelor totalitare din Europa de Est şi Centrală, dar pe de altă parte este unul din importanţii critici literari din România şi din Est. Pentru consecvenţa arătată în apărarea spiritului democraţiei din Est, analiştii au plasat-o alături de Soljenitin și de Havel. A fost cea mai importantă și consecventă figură a luptei românești pentru libertatea de expresie, pentru cultura libertății, pentru literatura română liberă, împotriva dictaturilor și a spiritului totalitare, și pentru democrație”, a spus Angela Furtună.

Scriitoarea suceveană a subliniat faptul că începând cu anul 2007 se desfăşoară anual în România, la Suceava, Fălticeni sau Iași, programul «Zilele Monica Lovinescu».

Monica Lovinescu a fost decorată în 1987 de Academia Româno-Americană de Ştiinţe şi Arte, apoi a fost decorată de Preşedinţia României cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer.


Intră acum și în grupul de