„Alege oaia!” este exemplul dat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la întrebarea adresată de Ioan Bălan despre cum sunt sprijiniți producătorii locali să-și dezvolte propriile rețele de comercializare a produselor după modelul practicat de firma Killer

Deputatul PNL Ioan Bălan a cerut, în Parlament, ministrului Agriculturii, Petre Daea, să găsească soluții pentru sprijinirea producătorilor români care să-și dezvolte propriile rețele de comercializare a produselor după modelul lui Alexandru Scheul care și-a creat propria rețea de vânzare a produselor Killer constatând că nu poate să accepte cerințele impuse de supermarketuri, ministrul susține că se impune asocierea producătorilor, dar a dat ca exemplu campania „Alege oaia!”

În răspunsul transmis deputatului sucevean, ministrul Agriculturii, Petre Daea, arată că acest minister are ca obiectiv principal asigurarea securității alimentare pentru populația României, creșterea competitivității produselor agroalimentare pe piața europeană și internațională.

El susține că MADR a organizat campanii de informare și promovare unde s-au prezentat beneficiile accesării unor scheme de calitate naționale sau europene, o campanie  de informare  și promovare la nivel național  a consumului  de carne și produse din carne de oaie, înființarea  centrelor de colectare și  procesare  a  legumelor sau fructelor autohtone din bazinele legumicole și pomicole în vederea valorificării integrate a producției, urmărindu­ se evitarea pierderilor înregistrate de fermieri, ceea ce conduce la  creșterea veniturilor acestora, precum și o bună aprovizionare a consumatorilor.

El explică în răspuns că alternativa la rețele de retaileri legea pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, a urmărit implicarea administrației locale în promovarea produselor agroalimentare românești , cât și restrângerea unor verigi din structura lanțului agroalimentar.

„Circuitele scurte de aprovizionare, dețin astfel toate premisele pentru  a se dezvolta în următorii ani, inclusiv datorită sprijinului financiar conferit  prin  Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

În ultimul timp a crescut interesul retailerilor pentru comercializarea produselor autohtone, remarcându-se în hipermarketuri și supermarketuri standuri delimitate și inscripționate care conțin produse românești, de ex: “Drag de România”, “Direct de la  Producător”,  ,,De-ale  noastre”, “Vreau din Romania” etc”, precizează Daea.

El subliniază că asocierea este soluția la care pot apela producătorii pentru a răspunde standardelor de bune practici impuse de marii comercianți și menționează câteva exemple elocvente de pe piața națională cum ar fi Cooperativa Agricolă Stoian Land care deține brandul „Ferma Stoian – legume românești”, Cooperativa agricolă Vidra, asigură intermedierea vânzărilor  de la membrii săi către lanțurile de supermarketuri,  Cooperativa ,,Țara Mea” livrează toate produsele obținute din activitatea agricolă către retailer.

„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu sprijinul autorităților publice  județene și locale a inițiat campania “Alege Oaia!”. Scopul campaniei este informarea consumatorului asupra modului de preparare a cărnii de oaie și a produselor din carne de oaie, dezvoltarea unei culturi culinare în ceea ce privește consumul de carne din specia ovine, păstrarea  tradițiilor locale privind obiceiurile gastronomice traditionale și conștientizarea consumatorului privind importanța consumului de carne de oaie și produse din carne de oaie”, a mai arătat ministrul Petre Daea.

El amintește că MADR a organizat la începtul acestui an o întâlnire de lucru alături de reprezentanți ai  asociațiilor /federațiilor crescătorilor de ovine din Romania,  reprezentanții marilor retaileri, reprezentanții Cooperativei “Țara Mea”.

„Ca urmare a evenimentelor desfășurate, marile lanțuri de magazine au venit în întâmpinarea crescătorilor autohtoni de ovine și a consumatorilor, prin amenajarea de spații de prezentare și desfacere distincte cat și prin acțiuni proprii, specifice de marketing, prin acordarea de oferte promoționale pe perioade îndelungate. Spre exemplu, Carrefour Sibiu a fost primul hypermarket care s-a alăturat campaniei „Alege oaia!” oferind reduceri la produsele din carne de oaie și organizând degustări gratuite de mici și pastramă de oaie”, mai susține ministrul Agriculturii.

El notează că prin intermediul autorităților publice locale, au existat solicitări din partea administrațiilor piețelor agroalimentare din municipiile reședință de judet și Municipiul  București în ceea ce privește înființarea într-o zonă de interes economic a unei piețe de Gross, entitate care va constitui un intermediar dintre producătorii autohtoni de carne de oaie și  canalele  de comercializare moderne (retail) și tradiționale (magazine de proximitate), cat și a extinderii punctelor de  sacrificare ovine pentru un acces cât mai facil al consumatorului final la aceste produse.

Ministrul mai spune că la nivel național funcționează mai multe rețele de supermarket-uri și magazine înființate prin investiții private cu capital românesc de unde consumatorii pot achiziționa produse agroalimentare autentice românești.

Petre Daea subliniază că pentru a avea cât mai multe produse la raft, producătorii și procesatorii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții cum ar fi cunoașterea și însușirea condițiilor contractuale, condițiile de comercializare ale retailerilor, necesitatea implementării anumitor standarde de calitate, cum ar fi Sistem de Management lntegrat, International Food Standard- IFS, Sistem de Analiză a Riscurilor în Punctele Critice de Control- HACCP i ISO 9001 -22000,  constanță în calitate și notorietate pe piață în randul consumatorilor, respectiv promovare a acestora.

 

„Menționăm că, în baza tratatului TFUE  încheiat în anul 2007 între România și Uniunea Europeană, s-a stabilit obligativitatea părților privind  accesul liber al produselor  agroalimentare pe piețele tuturor  statelor  membre. Pe baza acestui principiu, rețelele de comercializare  a  produselor  agroalimentare  decid în mod independent politica de achizitie a produselor de acest fel, iar operatorii  economici care produc astfel de bunuri își stabilesc destinația mărfurilor pe care le comercializează în funcție de cerințele pieței”, conchide ministrul Agriculturii.