Sanitas Suceava anunță că va organiza, luni, grevă de avertisment cu pichetarea tuturor spitalelor din județ. Pentru grevă au semnat inclusiv medici și nemembri de sindicat. Liderul UJS Sanitas Suceava Romică Balan: Pacienții nu vor avea de suferit

Președintele UJS Sanitas Suceava, Romică Balan, a anunțat, sâmbătă, că în cursul zilei de luni se va organiza în toate spitalele din județ grevă de avertisment cu pichetarea unităților spitalicești.

Principalele revendicări ale Federaţiei Sanitas vizează modificarea Legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pentru sporuri, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.

Astfel, luni, între orele 9:00 și 11:00 vor participa persoanele care sunt libere sau care au fost în tura de noapte, iar cei din spital vor veni la pichetare în condițiile în care activitatea din secții permite.

„Greva va fi organizată cu un grup de pichetare în fața spitalului, cu discuții cu managerii și, prin rotație, cu personalul care este liber în secții și nu are activitate de urgență”, a spus Balan.

El a menționat că acțiunea de protest se va desfășura la toate spitalele din județ respectiv la Spitalul Județean Suceava, Spitalul Municipal Fălticeni, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc și Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Municipal Vatra Dornei, Spitalul Municipal Rădăuți, Spitalul Orășenesc Gura Humorului, Spitalul Orășenesc Siret, Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, dar și la Creșa nr.1 Suceava și Unitatea de asistență-socială Broșteni.

 

Romică Balan a spus că din totalul celor 1.960 de membri de sindicat Sanitas, 1.450 de membri deja au semnat pentru grevă și și-au dat acordul conform procedurilor. El a arătat că, între semnatari au fost și persoane care nu sunt membri Sanitas, cum ar fi medici, oameni care nu sunt sindicaliști, sau membri ai altor sindicate.

„Au semnat și nesindicaliști care susțin revendicările Federației Sanitas, chiar dacă la nivelul județului Suceava lucrurile stau bine și foarte bine”, a spus Balan care a menționat că sunt angajați care au pierdut de la 30 de lei în urma scăderii sporurilor și până la 500 de lei.

El a menționat că sunt unități, cum ar fi la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde o singură infirmieră, angajată cu o jumătate de normă, a pierdut 30 de lei, dar restul nu au pierdut nimic la venituri, în timp ce la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, pentru că au scăzut sporul la 55 la sută de la 75 la sută, sunt oameni care au pierdut între 300 și 500 de lei.

Romică Balan a mai declarat că la Spitalul Județean Suceava, chiar dacă managerul nu s-a angajat să dea sporurile la maxim, pe parcursul ultimei luni s-au făcut corecții importante și s-a refăcut statul de plată și se vor corecta salariile celor cărora le/au scăzut venituri, fiind înregistrate situații în care unii angajați au pierdut și 400 de lei.

Liderul sindical a arătat că doar medicii și asistenții medicali au beneficiat de mărirea salarială, iar odată cu scăderea sporurilor, ceilalți angajați au pierdut venituri.

„Salariul nu s-a majorat, dar au scăzut sporurile și au pierdut la venituri”, a explicat Romică Bălan care a menționat că din discuțiile de până acum a înțeles că acestea se  corectează  astfel încât salariații să nu piardă nimic.

Liderul UJS Sanitas Suceava a mai spus că Federația Sanitas va avea o întâlnire cu primul ministru în cursul zilei de marți, iar din informațiile de până acum o parte din revendicări sunt în curs de soluționare și că rămâne ca pentru celelalte revendicări să fie încheiat un protocol cu un orizont de îndeplinire astfel încât să fie discutate și să se încerce rezolvarea lor.

„Pacienții nu vor avea de suferit prin acest protest. Tot ce înseamnă urgență medicală, tot ce înseamnă orarul tratamentului, investigațiile programate vor fi efectuate și nu se va pune deloc sub semnul întrebării îngrijrile pentru cei care au nevoie”, a mai spus Romică Balan. (Liliana Bujdei)