Cinci orașe înfrățite cu Suceava, invitate să se prezinte la Zilele Sucevei în cadrul evenimentului „Ziua Înfrățirii”

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că de Zilele Sucevei se va organiza evenimentul „Ziua Înfrățirii” la care au fost invitate să se prezinte orașele înfrățite cu municipiul Suceava.

„Unul dintre evenimentele din programul Zilele Sucevei este Ziua Înfrățirii”, a spus Lungu.

Primarul a spus că a trimis invitații primarilor din Sosnowiec, Laval, Bethlehem, Cernăuți, Soroca să vină în perioada 23-24 iunie pentru a-și prezenta ofertele.

„Vrem să dedicăm una dintre zile „Ziua Înfrățirii”, să facem un stand pentru fiecare delegație să-și prezinte oferta turistică, economică. Așteptăm să vedem ce reacții vor fi”, a spus Ion Lungu.(T.B.)