Un scurtcircuit a produs un incendiu puternic într-o gospodărie din comuna Horodnic de Sus


Intră acum și în grupul de

Un scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător a provocat un incendiu puternic într-o gospodărie din comuna Horodnic de Sus.

Potrivit ISU Suceava, incendiul a fost anunțat duminică, 3 iunie a.c., la ora 6:30, militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Horodnic de Sus și Gălănești, intervenind cu cinci autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești și acoperișul unei case în construcție, precum și acoperișul unei case bătrânești, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie și la o locuință învecinată”, a spus Găleată,  menționând că incendiul a fost lichidat la ora 9:10.

În urma incendiului au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale, contruite din lemn, pe o suprafață de 90 mp, aproximativ 50 mp din acoperișul casei aflată în construcție și 30 mp din acoperișul casei bâtrănești. Au mai ars circa trei tone de fân și s-au degradat elemente de tâmplărie din PVC și alte bunuri.

„Incendiul a izbucnit din depozitul de furaje, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător”, a menționat slt. Alin Găleată.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casele proprietarului și locuința învecinată. (M.T.)

FOTO: ISU Suceava

 


Intră acum și în grupul de