Acasă Social Bărbat din Voitinel, cercetat de polițiști după ce la un control rutier...

Bărbat din Voitinel, cercetat de polițiști după ce la un control rutier a prezentat documente cu modificări și ștersături


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Voitinel, este cercetat de polițiști după ce a prezentat acte false la un control rutier.

Potrivit IPJ Suceava, duminică, 26 august a.c., la ora 14.40, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Sucevița, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un bărbat de 30 de ani, din comuna Voitinel.



Poliția Suceava a precizat că șoferul mașinii a prezentat un permis de conducere provizoriu, emis de autoritățile din Marea Britanie, fără valabilitate în România, iar documentul care atestă existența inspecției tehnice periodice, cât și polița RCA prezintă modificări și ștersături în zona valabilității.

„Documentele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și probării întregii activități infracționale, existând suspiciunea că autoutilitara este radiată din circulație”, a arătat IPJ Suceava.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ,,fals material în înscrisuri oficiale” şi ,,uz de fals”, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version