Ion Lungu a sărbătorit încă 26 de cupluri de suceveni care au împlinit 50 de ani de căsătorie. El a făcut un apel pensionarilor să participe la referendumul pentru familie


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a sărbătorit, sâmbătă, încă 26 de cupluri de suceveni care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

El a spus că în acest fel se acordă respectul cuvenit unor cetățeni care au contribuit la construirea și modernizarea Sucevei.

„Este un minim respect din partea comunității pentru acești cetățeni care au contribuit la construirea și modernizarea orașului nostru”, a declarat Ion Lungu.

Primarul le-a prezentat acestora proiectele Primăriei care sunt în derulare în prezent.

La final, el le-a adresat rugămintea de a participa la Referendumul pentru familie și să voteze „Da”,pentru apărarea valorilor creștine în ceea ce privește familia.

Totodată, Ion Lungu, la invitația „Casei de ajutor reciproc a pensionarilor”,a participat la sărbătorirea Zilei mondiale a pensionarilor.

Cu acest prilej primarul Sucevei a transmis mesajul municipalității și rugămintea pentru pensionari de a participa la Referendumul pentru familie din 6-7,octombrie 2018. (T.B.)


Intră acum și în grupul de