Cadre didactice și elevi din Turcia, Lituania și Letonia au participat la Şcoala Gimnazială „Petru Muşat” Siret la proiectul ”4 COUNTRIES 4 BOOKS” în cadrul Programului Erasmus+


Intră acum și în grupul de

În perioada 1-5 octombrie 2018, Şcoala Gimnazială „Petru Muşat” Siret a fost gazda celei de a treia reuniuni de proiect în cadrul parteneriatului strategic KA2 „4 Countries 4 Books”, proiect derulat în perioada 2017-2019 având ca parteneri şcoli din Turcia (ţara coordonatoare), Lituania şi Letonia. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin intermediul ANPCDEFP, în cadrul Programului Erasmus+.

Proiectul se adresează în principal elevilor dezavantajați oferindu-le acestora o abordare diferită în ceea ce privește învățarea limbii engleze: prin citirea a 4 cărți ce aparțin celor 4 culturi diferite prezente în parteneriat. Locurile istorice si geografice despre care vor citi in aceste 4 cărți, vor fi vizitate în timpul mobilităților, personajele vor fi prezentate iar culturile țărilor respective vor fi mai bine identificate.

            La această întâlnire de proiect au participat 7 cadre didactice şi 12 elevi din şcolile ţărilor partenere, aceştia din urmă fiind găzduiţi de familii ale elevilor şcolii gazdă.

Programul întâlnirii a  conţinut diferite activităţi: vizitarea şcolii gazdă, participarea elevilor la diferite activităţi educative în cadrul şcolii, discuţii despre managementul proiectului, întâlnire cu primarul oraşului, excursii de documentare în zonă şi vizitarea unor muzee şi alte obiective importante, spectacol cu dansuri şi cântece tradiţionale româneşti.

            Pe tot parcursul reuniunii comunicarea s-a făcut în limba engleză, elevii putând astfel să-şi exerseze atât competenţele lingvistice dar şi cele de relaţionare socială, să-şi dezvolte abilităţile de lucru în grup şi să conştientizeze importanţa interdisciplinarităţii, toate acestea ducând la  realizarea obiectivului principal al proiectului.

Prof. coord. Liliana Mocrei

Şcoala Gimnazială „Petru Muşat” Siret


Intră acum și în grupul de